International

Convorbire telefonică între şefii diplomaţiilor americană şi chineză, înaintea posibilei vizite a lui Blinken la Beijing

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de externe chinez, Qin Gang, au avut o convorbire telefonică, au informat miercuri cele două diplomaţii, înaintea vizitei pe care şeful Departamentului de Stat ar urma să o întreprindă în acest weekend la Beijing, transmite miercuri AFP, potrivit Agerpres.

‘Am discutat în această seară (marţi în SUA, n.red.) prin telefon cu consilierul de stat şi ministru al afacerilor externe al Republicii Populare Chineze (RPC), Qin Gang. Am discutat despre eforturi în curs pentru menţinerea deschisă a canalelor de comunicare, precum şi despre chestiuni bilaterale şi globale’, a scris pe Twitter Blinken.

‘Secretarul de stat a evocat importanţa de a menţine liniile de comunicare deschise pentru a gestiona în mod responsabil relaţiile între Statele Unite şi Beijing spre a evita erori de calcul şi conflicte, şi a abordat o serie de probleme bilaterale şi globale’, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat.

Totodată, Blinken ‘a indicat în mod clar că SUA vor continua să utilizeze căile diplomatice pentru a pune în discuţie subiecte de îngrijorare, precum şi potenţiale domenii de cooperare’, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Potrivit comunicatului Ministerului de Externe chinez, Qin i-a transmis interlocutorului său că ‘de la începutul anului, relaţiile sino-americane se confruntă cu noi dificultăţi şi provocări. Este clar cui îi revine responsabilitatea pentru aceasta’.

‘Qin Gang a explicat poziţia solemnă a Chinei în problema Taiwanului şi alte preocupări esenţiale’, arată comunicatul emis de Beijing.

‘El a subliniat că Statele Unite trebuie să respecte (aceste preocupări), să înceteze să se amestece în afacerile interne ale Chinei şi să înceteze, în numele concurenţei, să aducă atingere suveranităţii, securităţii şi intereselor de dezvoltare ale Chinei’, precizează textul citat.

‘China speră că Statele Unite (…) vor lucra cu ea pentru a gestiona eficace diferendele, a promova schimburile şi cooperarea, pentru stabilizarea relaţiilor sino-americane şi aducerea lor pe calea unei dezvoltări sănătoase şi constante’, i-a transmis Qin Gang lui Antony Blinken.

Responsabili americani au declarat vineri, sub rezerva anonimatului, că Antony Blinken se va deplasa în acest weekend în China, o vizită amânată în februarie în urma incursiunii unui balon chinezesc în spaţiul aerian al Statelor Unite.

Blinken ar urma să aterizeze pe 18 iunie la Beijing. Vizita, care nu a fost anunţată până acum oficial de Departamentul de Stat, ar fi prima a unui înalt diplomat american după cea a predecesorului său Mike Pompeo în octombrie 2018.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

6 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

6 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

7 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

7 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More