Update articol:

Cooperarea militară Rusia-Coreea de Nord, o “ameninţare semnificativă la adresa securităţii globale” (preşedintele sud-coreean)

Cooperarea militară Rusia-Coreea de Nord, o “ameninţare semnificativă la adresa securităţii globale” (preşedintele sud-coreean)
 - poza 1 Sursa foto: Pixabay

Cooperarea militară dintre Moscova şi Phenian reprezintă o “ameninţare semnificativă la adresa securităţii globale”, a declarat marţi preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, după ce Pentagonul a indicat cu o zi înainte că 10.000 de soldaţi nord-coreeni au fost trimişi în Rusia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Această cooperare militară ilegală dintre Rusia şi Coreea de Nord este o ameninţare semnificativă la adresa securităţii comunităţii internaţionale şi ar putea reprezenta un risc serios pentru securitatea noastră naţională”, a subliniat preşedintele sud-coreean.

El a afirmat luni că militarii nord-coreeni vor fi desfăşuraţi de Rusia pe fronturile din Ucraina mai devreme decât se aştepta, notează Reuters.

Yoon i-a comunicat acest lucru preşedintei Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, într-o convorbire telefonică, precizează preşedinţia de la Seul. Şeful statului a transmis informaţii despre trupele trimise de Coreea de Nord în Rusia, adăugând că desfăşurarea efectivă a acestora în Ucraina este “o situaţie gravă” care ar putea avea loc mai rapid decât se credea.

La rândul său, Pentagonul a indicat luni că Ucraina nu va avea noi restricţii în privinţa folosirii de arme americane împotriva forţelor nord-coreene în cazul în care acestea din urmă intră în luptă împotriva forţelor ucrainene.

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (11/12/2025)

Notificare Banca Comerciala Romana privind incheierea perioadei de stabilizare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/12/2025)

VAN la data de 30 noiembrie 2025

CONPET SA (COTE) (11/12/2025)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014