Energie

COP26: Va fi ”mai dificil” să se ajungă la un acord mondial decât în 2015 la Paris, spune preşedintele Conferinţei

Preşedintele COP26, britanicul Alok Sharma, a estimat sâmbătă că va fi ”categoric mai dificil” să se ajungă la un acord mondial pe teme climatice la finalul acestui summit, programat să debuteze la sfârşitul lunii octombrie la Glasgow, decât a fost cazul în 2015 la Paris, informează AFP, potrivit Agerpres.

După deschiderea Conferinţei ONU privind schimbările climatice pe 31 octombrie la Glasgow (Scoţia), guvernul britanic va avea la dispoziţie două săptămâni de întâlniri pentru a convinge circa 200 de state să depună eforturi suplimentare în scopul reducerii emisiilor de dioxid de carbon pentru a menţine astfel încălzirea globală sub pragul de 1,5 grade Celsius în comparaţie cu epoca preindustrială, un prag ambiţios, fixat în 2015 prin Acordul de la Paris.

”Ceea ce încercăm să facem aici, la Glasgow, este în realitate foarte dificil”, a declarat Sharma pentru cotidianul britanic The Guardian, ”categoric mai dificil decât la Paris pe mai multe niveluri”.

”Ceea ce au realizat la Paris a fost extraordinar, a fost un acord-cadru, (dar) o mare parte dintre normele detaliate au fost lăsate pentru mai târziu”, a adăugat el. ”E ca şi cum am fi la un examen şi au mai rămas doar întrebările cele mai dificile, iar noi nu mai avem foarte mult timp şi examenul se va termina într-o jumătate de oră”.

Negocierile vor fi în special complicate de evoluţia contextului geopolitic având în vedere relaţiile mai tensionate decât anterior pe care liderii de la Londra şi Washington le au cu China şi Rusia, ai căror preşedinţi nu vor participa la COP26. ”E posibil ca stelele să alinieze diferit faţă de Paris”, a recunoscut Sharma.

După semnarea Acordului de la Paris în 2015, tranziţia către o economie şi surse de energie mai curate a progresat, însă prea lent pentru a limita încălzirea globală la 2 grade Celsius, cu atât mai dificil la 1,5 gradeCelsius faţă de sfârşitul secolului al XIX-lea.

În august, cel mai recent raport al Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (IPCC) a avertizat asupra riscului de a atinge pragul de 1,5 grade Celsius în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimarea precedentă, din 2018, existând riscul unor dezastre fără precedent pentru umanitate.

Dar ”există şi ceva în avantajul nostru şi anume conştientizarea faptului că trebuie să facem faţă” acestei crize climatice, a spus Alok Sharma, adăugând că ”raportul IPCC, chiar dacă este foarte alarmant, a fost suficient de util pentru a ne ajuta să ne concentrăm forţele”.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

11 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

11 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

12 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

12 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More