Update articol:

COP27: Egiptul şi EAU au semnat un acord privind construirea unui mare parc eolian

Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Egiptul au semnat marţi, în marja conferinţei ONU pentru climă COP27 de la Sharm el-Sheikh, un acord cu privire la construirea în Egipt a unuia dintre cele mai mari parcuri eoliene din lume, a transmis agenţia WAM, preluată de AFP, potrivit Agerpres.

Odată finalizat, proiectul eolian terestru de 10 gigawaţi (GW) va produce 47,790 GWh de energie regenerabilă pe an, precizează agenţia din Emirate, fără a indica un calendar exact.

Acordul a fost semnat de compania Masdar din EAU şi de firmele egiptene Infinity şi Hassan Allam Utilities, în prezenţa preşedintelui Emiratelor, Mohammed bin Zayed, şi a omologului său egiptean Abdel Fattah al-Sissi.

‘Amploarea acestui megaproiect (…) – unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din lume – demonstrează ambiţiile Emiratelor Arabe Unite şi Egiptului în materie de energii regenerabile’, a subliniat ministrul industriei al EAU, Sultan al-Jaber, citat de WAM.

Viitorul parc va permite reducerea cu 23,8 milioane de tone a emisiilor de carbon ale Egiptului, echivalentul a circa 9% din emisiile actuale.

De asemenea, parcul eolian va permite Egiptului să economisească în jur de 5 miliarde de dolari în costuri anuale legate de gazul natural, şi va contribui la crearea a până la 100.000 de locuri de muncă.

‘Ne vom strădui să facem să avanseze progresele realizate la COP27, în contextul în care Emiratele se pregătesc să găzduiască COP28 anul viitor’, a mai afirmat Jaber.

Luni, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat la COP27 că inacţiunea în faţa crizei climatice echivalează cu o ‘sinucidere colectivă’, cerându-le participanţilor să-şi intensifice această luptă înainte de a fi prea târziu.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie