Afaceri

CopyService Total estimează o creștere cu 10% a cifrei de afaceri față de anul precedent, când vânzările au depașit 2,5 miloane de lei

CopyService Total, companie specializată în vânzarea si închirierea de imprimante și copiatoare, precum și în activități de mentenanță a unor astfel de echipamente, celebrează, în această lună, 20 de ani de activitate neîntreruptă pe piața din România. Pentru acest an, firma estimează o creștere cu 10% a cifrei de afaceri față de anul precedent, când vânzările au depașit 2,5 miloane de lei, potrivit unui comunicat.

„Într-o epocă a digitalizării, compania noastră a reușit să crească de la an la an. Filosofia mea de business se axează pe echipa pe care am reușit să o contruiesc și pe faptul că am pus întotdeauna clientul pe primul loc. Avem deja 20 de ani de activitate continuă, ceea ce arată că suntem pe drumul cel bun ”, a declarat Mihai Filip, CEO CopyService.

Printre clienții CopyService se numără: Bog’Art, AutoKlass, Ferrari România, Elmiplant, Tchibo Româmia, Bata, Saga Festival, 5ToGo, GerMag, Liderpan etc. „Și în anii care urmează vom fi alături de clienții noștri și vom încerca să satisfacem cele mai exigențe solicitări din partea acestora. Chiar dacă în ultimii 20 de ani piața pe care activăm s-a transformat, pe alocuri chiar radical, iar digitalizarea și-a pus amprenta tot mai mult pe activitatea de zi cu zi, noi credem că sintagma – vorba volant scripta manent – va dăinui multă vreme de acum încolo. Prin urmare, suntem convinși că printul nu  va muri prea curând”, a conchis Mihai Filip.

CopyService Total are ca domeniu de activitate vânzarea, repararea si închirierea de copiatoare, imprimante și distributia consumabilelor originale si compatibile. CopyService Total asigură service și piese de schimb pentru copiatoare si imprimante din gama Canon, Konica-Minolta, HP, Samsung, Xerox, Lexmark, Toshiba.

Articole recente

Acord între Germania şi Comisia Europeană privind motoarele cu combustie

Guvernul german a ajuns la un acord cu Comisia Europeană în disputa cu privire la…

60 de minute ago

Aproape 100 de miliarde de dolari, retrase din depozitele la băncile din SUA, dar oficialii spun că sistemul e „sănătos și rezistent” (CNBC)

Autoritățile de reglementare au asigurat din nou publicul că sistemul bancar din SUA este în…

o oră ago

Austria anunță că îl va aresta pe Putin și îl va aduce la Haga dacă liderul Rusiei va vizita țara

Austria își va îndeplini obligațiile care îi revin în calitate de parte la Statutul de…

3 ore ago

România trebuie să reducă deficitul de cont curent şi deficitul comercial pentru o creştere a ratingului de ţară (ministrul Finanţelor)

România trebuie să reducă deficitul de cont curent şi deficitul balanţei comerciale pentru o creştere…

3 ore ago

Ciucă: Decizia Agenţiei de rating Fitch – semnal de încredere în perspectivele de creştere a economiei româneşti

Decizia Agenţiei de rating Fitch privind revizuirea perspectivei de ţară de la negativă la stabilă…

3 ore ago

AIEA confirmă recuperarea aproape integrală a uraniului dispărut din Libia

Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a confirmat vineri că a fost regăsit aproape tot…

8 ore ago