International

Coreea de Nord a ratificat tratatul de apărare reciprocă cu Rusia

Coreea de Nord a ratificat un acord de apărare istoric cu Rusia, pecetluind apropierea celor două ţări în contextul războiului dus de Moscova în Ucraina, a informat marţi agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

Acordul “a fost ratificat sub forma unui decret” semnat luni de liderul nord-coreean Kim Jong Un, a precizat KCNA.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat şi el acest tratat de apărare reciprocă, a anunţat Kremlinul la sfârşitul săptămânii trecute.

Încheiat în timpul unei vizite rare a preşedintelui Vladimir Putin la Phenian în iunie, acest tratat prevede în special un “ajutor militar imediat” reciproc în cazul unui atac împotriva uneia dintre cele două ţări.

Potrivit Kievului, circa 11.000 de soldaţi nord-coreeni sunt deja dislocaţi în Rusia şi au început să lupte împotriva forţelor ucrainene pe teritoriul rus, în regiunea Kursk, zonă în care o mică parte este ocupată de forţele ucrainene în urma unei ofensive în luna august. Kremlinul a evitat până acum întrebările despre aceasta prezenţă nord-coreeană.

Acordul oficializează lunile de aprofundare a cooperării în materie de securitate între cele două ţări, aliate pe tot parcursul Războiului Rece.

“Phenianul şi Moscova vor revendica legitimitatea desfăşurării armatei nord-coreene în Rusia şi vor afirma că această acţiune este justificată de tratatul ratificat între cele două părţi, chiar dacă tratatul lor nu anulează rezoluţiile ONU care interzic o astfel de cooperare”, a apreciat Hong Min, de la Institutul pentru Unificare Naţională, cu sediul în Coreea de Sud.

Potrivit expertului, ratificările tratatului indică “desfăşurări suplimentare şi potenţial mai mari” de soldaţi nord-coreeni în Rusia.

Cooperarea între Moscova şi Phenian a crescut semnificativ după lansarea războiului Rusiei în Ucraina în 2022.

Acordul prevede, de asemenea, ca cele două ţări să coopereze la nivel internaţional pentru a se opune sancţiunilor occidentale şi pentru a-şi coordona poziţiile la Naţiunile Unite.

Ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui, s-a aflat recent în vizită la Moscova, unde a afirmat că ţara ei “va rămâne ferm alături de camarazii ruşi până în ziua victoriei”. Ea a numit ofensiva împotriva Ucrainei o “luptă sacră”.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

26 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

29 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

42 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

46 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

52 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More