International

Coreea de Nord califică drept nefondate acuzaţiile SUA că ar furniza armament Rusiei

Ministerul apărării din Coreea de Nord a calificat marţi ca nefondate acuzaţiile americane potrivit cărora Phenianul a furnizat Rusiei muniţie de artilerie pentru războiul său din Ucraina, a informat agenţia de presă KCNA, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Tensiunile sunt în creştere în peninsulă după o serie de teste nord-coreene săptămâna trecută (cel puţin 23 de rachete trase într-o singură zi, plus lansarea unei rachete balistice intercontinentale) în timp ce Statele Unite şi Coreea de Sud au încheiat cele mai ample exerciţii aeriene comune de până acum.

Reacţia Phenianului răspunde acuzaţiilor făcute săptămâna trecută de purtătorul de cuvânt al Consiliului naţional de securitate al Casei Albe, John Kirby. El a susţinut că regimul de la Phenian trimite în ascuns un “număr semnificativ” de obuze Rusiei “încercând să pară că acestea sunt trimise în Orientul Mijlociu sau Africa”.

Oficialul american a precizat că, în prezent, Washingtonul încearcă să afle dacă acest ajutor militar nord-coreean a fost într-adevăr primit de ruşi.

“Recent, Statele Unite insistă să răspândească un zvon neîntemeiat despre contracte de armament între RPDC şi Rusia”, se arată în comunicatul ministerului nord-coreean al apărării. “Încă o dată vrem să lămurim că nu au existat niciodată contracte de armament cu Rusia şi că nu prevedem în viitor niciun astfel de contract”, se susţine în comunicatul care apreciază că acest “zvon” reprezintă o “încercare ostilă de a păta imaginea RPDC pe plan internaţional”.

Săptămâna trecută, John Kirby a mai declarat că “nu crede că echipamentele pe care (preşedintele Putin) le primeşte sau le va primi va schimba în mod tangibil situaţia pe câmpul de luptă”. Totodată, el a estimat că presupusul ajutor nord-coreean este edificator nu doar pentru alegerile regimului de la Phenian, ci şi pentru “lipsurile şi nevoile” Rusiei.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

26 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

29 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

35 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

39 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

44 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

47 de minute ago

This website uses cookies.

Read More