Update articol:

Coreea de Nord denunţă acţiunea SUA de a aduce în peninsulă un submarin cu rachete nucleare

Coreea de Nord Imagine de DANIEL DIAZ de la Pixabay

Coreea de Nord a denunţat luni ceea ce a numit o acţiune a Statelor Unite de a aduce un submarin cu rachete nucleare în apele din apropierea Peninsulei Coreene, apreciind că aceasta creează o situaţie care aduce un conflict nuclear mai aproape de realitate, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Phenianul a susţinut că avioane de recunoaştere americane au încălcat recent spaţiul aerian nord-coreean, în apropiere de coasta de est, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale citat într-un comunicat difuzat de agenţia de presă nord-coreeană ACTC.

“Nu există nicio garanţie că un incident şocant, în care un avion de recunoaştere strategică al forţelor aeriene americane este doborât deasupra Mării de Est, nu se va întâmpla”, a spus purtătorul de cuvânt.

Acţiunile Statelor Unite de a introduce focoase nucleare strategice în Peninsula Coreeana este un şantaj nuclear flagrant împotriva Coreei de Nord şi a ţărilor din regiune şi reprezintă o ameninţare gravă la adresa păcii, a indicat ACTC.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/09/2025)

Structura actionariat la data 31 august 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (08/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 29.08.2025-05.09.2025

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (08/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 01.09.2025 - 05.09.2025

PATRIA BANK S.A. (PBK) (08/09/2025)

Prezentare investitori - Rezultate financiare S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (08/09/2025)

Hotarare AGOA din 8 septembrie 2025