Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzÎn perioada 2014 – 2020, aproximativ 111 miliarde de euro au fost alocaţi zonelor urbane din ţările UE, a declarat vineri comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu.
Aceasta a susţinut o conferinţă de presă comună cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Vasile-Daniel Suciu, la finalul reuniunii informale a miniştrilor responsabili cu dezvoltarea urbană, organizată de MDRAP, în contextul exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, precizează Agerpres.
“Nu există o reţetă unică, iar autorităţile naţionale şi cele locale sunt în măsură să decidă cum şi unde trebuie investit în viitor”, a spus comisarul european.
Corina Creţu a adăugat că a adoptat şi a sprijinit “toate măsurile care duc la dezvoltarea urbană”. “Am pus în centrul preocupărilor noastre cetăţenii, regiunile şi oraşele Uniunii Europene, iar investiţiile în politici de coeziune oferă oraşelor şi regiunilor sprijinul necesar pentru a face faţă provocărilor”, a punctat ea, precizând că, între 2014 şi 2020, 111 miliarde de euro au fost alocaţi zonelor urbane.
Totodată, aceasta a menţionat un proiect ce vizează viitorul cadru pentru dezvoltarea urbană.
“Eu cred că este foarte important să vedem rezultate concrete. (…) În proiectul pe care Comisia Europeană l-a înaintat co-legislatorilor, Consiliului Uniunii Europene, dar şi Parlamentului European, avem politica urbană ca prioritate şi după anul 2020”, a afirmat Corina Creţu.
Ea a vorbit despre propunerea ca “fiecare stat membru să fie obligat, dacă Consiliul şi Parlamentul vor aproba, să acorde o sumă cât mai mare direct în administrare oraşelor, pentru că oraşele ar trebui să fie implicate mai mult în luarea deciziilor, ar trebui să dezvolte strategii urbane integrate pentru a putea face faţă provocărilor”.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu, a făcut referire la Declaraţia de la Bucureşti, adoptată la finalul reuniunii ministeriale informale.
“Am o satisfacţie şi o mândrie că avem un document asumat”, a punctat el.
Potrivit lui Suciu, în declaraţie este menţionată stabilirea unui angajament comun pentru crearea unui cadru de dezvoltare urbană la nivel european, dar şi reafirmarea sprijinului politic pentru Agenda Urbană pentru Uniunea Europeană. Totodată, Declaraţia de la Bucureşti abordează şi stabilirea unui calendar pe termen scurt pentru continuarea Agendei Urbane.
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…
Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…
This website uses cookies.
Read More