Categories: Fără categorie

Corina Creţu: Nu există încă o listă a priorităţilor actualului Guvern pentru viitoarele fonduri europene

Europarlamentarul Corina Creţu a declarat sâmbătă la Oradea că încă nu există, la nivel central, o listă clară a priorităţilor actualului Guvern în ceea ce priveşte folosirea fondurilor europene din viitorul exerciţiu multianual financiar 2021-2027 şi a mecanismului de redresare economică lansat de Comisia Europeană.

“Sunt îngrijorată pentru toate localităţile din România, deoarece nu poţi să spui la modul general că vom face şcoli, spitale, autostrăzi, fără să avem proiecte concrete. Iar această întârziere a Guvernului ar putea pune în pericol proiectele necesare pentru dezvoltare. Toate guvernele vor trebui să prezinte la Bruxelles planul de relansare economică în baza cărora vor primi bani europeni. Pentru că nu există această listă a priorităţilor e greu de prevăzut ce se întâmplă cu proiectele de dezvoltare ale oraşelor,” a declarat, în conferinţă de presă, Corina Creţu, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că nu există un termen fix pentru depunerea acestei liste, fiecare ţară trebuie să o depună cât mai curând, probabil în septembrie-octombrie, după care aceste proiecte vor fi analizate şi monitorizate.

“Apelul meu este să se cheltuiască cu prioritate fondurile nerambursabile. Suntem în 2020 şi avem exerciţiul 2014-2020 despre care nimeni nu mai vorbeşte, rata de absorbţie este la 35% şi mai avem doar anul acesta – probabil se va ridica şi această restricţie de depunere a proiectelor, cu posibilitatea de a cheltui banii până în anul 2023. Dar timpul trece şi este foarte scurt. Nu mai avem proiecte majore, adică de peste 50 de milioane de euro, care trebuie adoptate de Comisia Europeană. Când am plecat eu în iulie 2019, adoptasem tot ceea ce România depusese ca proiect major. De atunci s-au mai depus proiectele pentru spitalele regionale care au fost şi ele aprobate. Deci nu mai sunt proiecte majore depuse la Comisie şi aici trebuie un efort pentru a depune proiecte foarte necesare pentru oameni,” a subliniat Corina Creţu.

Europarlamentarul Pro România a mai menţionat că că descentralizarea în folosirea banilor europeni trebuie să devină realitate.

“Eu am militat pentru acest lucru. Dezvoltarea oricărei ţări vine în primul rând prin administraţia locală şi în calitate de comisar european am susţinut de fiecare dată ca un rol mai mare să fie acordat primăriilor, consiliilor judeţene, pentru că cei din administraţia locală cunosc cel mai bine realitatea locală şi priorităţile oamenilor pe care îi reprezintă”, a spus ea.

Corina Creţu a ţinut să amintească faptul că dezvoltarea oraşului Oradea se datorează administraţiei publice locale care a ştiut să acceseze fondurile europene pe diferite domenii.

“Ştiţi foarte bine că nu am ţinut cont, atâta timp cât am fost comisar european, de culoarea politică. Am lăudat de fiecare dată Oradea, chiar dacă administraţia locală a fost şi este de culoare politică diferită de mine, pentru că Oradea este un model european de dezvoltare. Şi aceste rezultate frumoase se datorează administraţiei locale, dar şi cetăţenilor care au devenit foarte pretenţioşi în ce priveşte administraţia locală a excelenţei”, a conchis Corina Creţu. 

Articole recente

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

40 de minute ago

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică în urma furtunii de sâmbătă seară

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…

42 de minute ago

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

3 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

4 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

4 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More