Primul zbor direct Bucureşti-Baku şi retur, operat de Azerbaijan Airlines, s-a lansat astazi, 3 iunie2024, a declarat Corina Martin, Secretar General FPIOR (Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România).
Aceasta a precizat: “În completarea celor două mari direcții de cooperare strategică între cele două țări, respectiv livrarea de energie verde şi crearea unui coridor de transport de mărfuri generale între Asia şi Europa, prin Portul Constanţa, s-a lansat, astazi, primul zbor direct între Baku si București.
Sunt convinsă că acest zbor direct va stimula schimburile de afaceri și culturale , dar va deschide consistent și circulația turistică între cele două țări.
În doar trei ore, cu 300 de euro dus-întors poţi ajunge în Caucaz. Turiștii români pot să aleagă Baku pentru un un city break prelungit, în care, deja, Azerbaijan îi va cuceri, la fel cum şi azerii vor veni să descopere România, cu potenţialul sau turistic unic și fascinant.
Primul zbor pe noul tronson a avut loc astăzi, pe 3 iunie 2024. Frecvenţa ulterioară va fi de două curse pe săptămână, în zilele de luni şi joi, durata unei călătorii fiind de trei ore.
Azerbaijan Airlines este o companie aeriană azeră fondată în anul 1992, care operează o varietate de modele de aeronave Airbus (A319-100, A320-200, A340-500), Boeing (B787-800, B757-200, B767-300, B787-800) şi Embraer 190, către aproximativ 60 de destinații.”