Turism

Corina Martin, FPIOR: Peste 30.000 de turiști pe Litoral în acest weekend. Gradul de ocupare al hotelurilor de pe întregul litoral va fi de peste 60%

În acest weekend gradul de ocupare al hotelurilor de pe întregul litoral va fi de peste 60%, în urma consultărilor cu reprezentanții agențiilor de turism și cu hotelierii. Cele mai aglomerate stațiuni sunt acum, la început de vară, Mamaia, Eforie Nord și Costinești, a declarat Corina Martin, Secretar General FPIOR (Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România).

Aceasta a precizat: “Pentru cazare cu mic dejun pentru un hotel de trei stele, tariful este între 120 și 170 de lei , pentru hoteluri de patru stele între 170 și 250 de lei, iar în zona all inclusive tarifele sunt cuprinse între 370 de lei și 500 de lei, preț valabil pe cameră, pentru două persoane.

În această perioadă, turiștii se bucură de tarife reduse, cu cel puțin 60-80% față de tarifele de plin sezon, dar și de facilitățile pentru copii, locuri de joacă, piscine încălzite ori spectacole cu animatori.

Spectacolele la Delfinariu, vizitele în Parcurile de aventură din sudul Litoralului, plimbarea cu Telegondola Mamaia, croazierele pe mare cu plecare din Portul Tomis, turul deasupra orașului Constanța și a Mării Negre, din Roata panoramică și un dejun sau o cină savuroasă la restaurantele din Marina Tomis a orașului Constanța se numără pentru printre cele mai solicitate atracții.

Se adaugă evenimente pentru toate preferințele, de la festivaluri de stradă la concerte, petreceri în cluburi și restaurante sau pe plajă , dar și multe competiții sportive atrag către Litoralul romanesc un număr foarte mare de turiști și vizitatori.

În plus, avem un început de iunie extrem de căduros. Meteorologii anunță 33 de grade celsius, apa mării este și ea foarte caldă, deja s-au înregistrat 20 de grade, deci cu cel puțin 4 grade peste media normală.

Un debut de sezon surprinzător de bun, dar binemeritat și îndelung așteptat de turiști și de operatorii din industria ospitalității de pe Litoral”.

Articole recente

OMV Petrom propune distribuirea de dividende speciale de 1.246 milioane lei

OMV Petrom propune distribuirea unui dividend special în valoare brută de 0,0200 lei pe acțiune, care…

10 minute ago

Thyssenkrupp are un cumpărător din India pentru divizia sa de oţel

Grupul industrial german Thyssenkrupp AG a anunţat marţi că firma indiană Jindal Steel International vrea…

27 de minute ago

Franţa îşi reafirmă sprijinul pentru România după incursiunea unei drone ruseşti

Ministerul Afacerilor Externe al Franţei şi-a exprimat marţi susţinerea pentru România după ce o dronă…

29 de minute ago

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul Visa Waiver

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul lor Visa Waiver, după ce guvernul…

31 de minute ago

Mario Draghi deplânge lentoarea cu care Europa se reformează; von der Leyen dă vina pe celelalte instituţii

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a deplâns marţi "lentoarea" cu care acţionează…

3 ore ago

Potra – rol semnificativ în finanțarea campaniei lui Georgescu; milioane de dolari ceruți lui Frank Timiș (rechizitoriu)

Mercenarul Horațiu Potra a avut un rol semnificativ în elaborarea și finanțarea campaniei electorale a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More