Energie

Corina Popescu (Electrica): Distribuitorii de electricitate din România au pierderi de 3 miliarde de lei

Distribuitorii de electricitate din România au pierderi de 3 miliarde de lei din diferenţa dintre tariful recunoscut în facturi şi preţul din piaţă, ceea ce ar putea afecta capacitatea lor de a accesa fonduri europene pentru modernizarea reţelelor, a declarat, marţi, Corina Popescu, CEO al Electrica, într-o conferinţă de profil.

“Aceste reţele, pentru a funcţiona, au un consum propriu tehnologic, care la majoritatea distribuitorilor este sub 10%. Anul trecut, tariful de distribuţie (recunoscut în facturi – n.r.) era stabilit pentru un preţ mediu de 300 de lei pe MWh, iar preţul din piaţă a fost de 525 lei pe MWh, deci o diferenţă de peste 200 de lei pe MWh care nu a fost acoperită din tariful de distribuţie. Înmulţiţi cu 6 TWh (consumul reţelelor – n.r.) şi o să vedeţi care este suma cu care operatorii de distribuţie au finanţat piaţa anul trecut”, a spus Popescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, lucrurile sunt şi mai grave anul acesta, întrucât în tarife este recunoscut un preţ al energiei de 450 de lei pe MWh, dar în piaţă preţurile sunt de fapt 700-800 şi chiar 1.000 de lei pe MWh.

“Este vorba de 3 miliarde de lei la nivelul întregului sistem de distribuţie, ceea ce are impact asupra cash-flow-ului şi a capacităţii lor de a accesa fonduri europene. Iar fără dezvoltarea reţelei de transport şi distribuţie nu putem veni cu dezvoltarea producţiei”, a mai spus Corina Popescu.

Ea a arătat că este nevoie de o analiză în tot sectorul, pentru ca operatorii de distribuţie să nu fie defavorizaţi de măsurile pe care le iau autorităţile.

“Sper ca autorităţile să nu închidă porţile operatorilor de distribuţie ca ei să nu poată să acceseze fondurile. Ar fi păcat ca acel sector care a făcut până acum investiţii să nu poată accesa banii europeni. Lucrurile sunt un pic de neînţeles pentru mine, în condiţiile în care fondurile europene pentru modernizarea reţelei nu impactează tarifele de distribuţie, ci, mai mult, scad presiunea asupra acestor tarife. Ar trebui analizate şi identificate soluţii inclusiv cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru ca aceste lucruri să fie posibile”, a completat reprezentanta Electrica.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

21 de minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

34 de minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

48 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

o oră ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

o oră ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More