Energie

Cornel Feruţă, numit director general interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică

Diplomatul român Cornel Feruţă va conduce, interimar,  Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) până când statele membre se vor pune de acord asupra succesorului lui Yukiya Amano, care a murit acum câteva zile, a informat  instituţia, citată de Reuters.

AIEA a anunțat, luni, că șeful Yukiya Amano a murit, lăsând agenția cu un vid de conducere într-o perioadă de tensiuni în creștere între Iran și Occident, ca urmare a deciziei SUA de a renunța la acordul nuclear semnat în  2015 care a limitat programul nuclear al Teheranului.

“Consiliul guvernatorilor a decis să desemneze dl Cornel Feruta în funcția de director general, până când un director general își asumă funcția”, a declarat AIEA.

Cornel Feruţă a fost până acum coordonator şef al biroului directorului general în cadrul AIEA, un şef al personalului pentru Yukiya Amano în cadrul organizaţiei cu sediul la Viena, notează Reuters. Potrivit Xinhua, el se ocupa cu coordonarea activităţilor interne şi externe ale AIEA.

El a reprezentat anterior România în Consiliul Guvernatorilor AIEA şi a deţinut funcţii de conducere în Ministerul de Externe de la Bucureşti.

Xinhua notează că Feruţă este un susţinător ferm al acordului nuclear cu Iranul, aşa-numitul Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), încheiat în 2015 de Iran, pe de o parte, şi marile puteri, pe de altă parte, China, Franţa, Germania, Rusia, Marea Britanie şi SUA în 2015, dar din care Washingtonul s-a retras unilateral anil trecut.

France Presse şi Reuters scriu că diplomatul român este şi unul dintre favoriţii pentru a prelua frâiele agenţiei la sfârşitul perioadei de tranziţie. Ambasadorul argentinian la AIEA, Rafael Grossi, este şi el un posibil candidat.

Consiliul Guvernatorilor al AIEA, format din 35 de state membre, a început joi să examineze un proiect de calendar pentru numirea succesorului lui Amano, potrivit France Presse.

Procedura de desemnare a directorului general, care durează circa un an în circumstanţe obişnuite, ar putea fi accelerată pentru a permite preluarea funcţiei de către noul titular în ianuarie 2020, a declarat pentru AFP o sursă apropiată de agenţie. Directorul AIEA este ales de Consiliul Guvernatorilor (35 de membri) cu o majoritate de două treimi, pentru un mandat de patru ani, şi trebuie validat de Conferinţa generală în care sunt reprezentate toate statele membre.

Articole recente

Nicuşor Dan, despre o majorare a TVA: Nu există această discuţie

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre o majorare a TVA, că nu există această…

31 de minute ago

Bolojan: Alegerile pentru Primăria Capitalei, în această toamnă sau în primăvara anului viitor

Premierul Ilie Bolojan declară că alegerile pentru Primăria Capitalei ar urma să aibă loc în…

33 de minute ago

Nicuşor Dan: Nuclearul este una din zonele în care, în competiţia globală, România are un avantaj competitiv

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…

2 ore ago

Preşedintele Nicuşor Dan: În momentul acesta coaliţia funcţionează şi merge înainte

În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…

2 ore ago

Mediul de afaceri din România: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajează investiţiile şi erodează competitivitatea

Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More