Sanatate

Coronavirus: Administraţia Biden intenţionează să dubleze achiziţiile de pastile anti-COVID de la Pfizer

Administraţia preşedintelui american Joe Biden va dubla comanda sa de tratament anti-COVID făcută laboratorului Pfizer, de la 10 milioane de tratamente anterior la 20 milioane, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de AFP, potrivit Agerpres.

‘Aceasta este o creştere semnificativă a tratamentelor disponibile în dulapul nostru cu medicamente’, a indicat Kevin Munoz într-o postare pe Twitter.

Executivul american a alocat 5,29 miliarde de dolari pentru comanda sa iniţială de 10 milioane de tratamente, care pot fi administrate acasă atunci când apar simptomele.

Preşedintele Joe Biden se întâlneşte marţi, începând cu 19:00 GMT, cu echipa care consiliază guvernul în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, în contextul în care SUA se confruntă cu un nou val al epidemiei.

Pastila împotriva COVID-19 a gigantului american Pfizer a fost autorizată în regim de urgenţă la 22 decembrie de Agenţia americană a medicamentului (FDA).

Acest medicament antiviral poate fi administrat pacienţilor cu risc înalt în vârstă de 12 ani şi peste.

Tratamentul Pfizer, comercializat sub denumirea de Paxlovid, constă într-o combinaţie de două pastile ce trebuie luate de două ori pe zi în decurs de cinci zile, în funcţie de diagnostic şi în termen de cinci zile de la debutul simptomelor, potrivit FDA.

Pastila laboratorului american ar permite reducerea cu 88% a spitalizărilor şi deceselor în rândul persoanelor cu risc dacă tratamentul este administrat în primele cinci zile de la debutul simptomelor, potrivit studiilor clinice.

Autorităţile americane au mai autorizat de urgenţă un tratament al laboratorului Merck, destinat adulţilor cu risc înalt de evoluţie severă în caz de infectare.

Articole recente

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

1 minut ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

16 minute ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

2 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More