Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDe asemenea, BCE a anulat majoritatea evenimentelor publice prevăzute pentru luna viitoare. Cu toate acestea, reuniunea de politică monetară, programată pentru ziua de joi, precum şi conferinţa de presă de după reuniune vor avea loc.
“BCE a pus la punct măsuri în cazul în care va fi nevoie ca o mare parte din personalul său să lucreze de la distanţă iar ziua de 9 martie va fi un test atât pentru infrastructuri cât şi pentru personal”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Ca urmare a acestei decizii, sediul de la Frankfurt al BCE, o clădire modernă de birouri care găzduieşte aproximativ 3.000 de persoane, precum şi clădirea organismului de supervizare a băncilor europene din centrul capitalei financiare a Germaniei ar urma să fie goale luni.
BCE este supus la presiuni pe fondul epidemiei de Covid-19, care a dus la prăbuşirea pieţelor financiare şi a determinat Rezerva Federală americană (Fed) să reducă dobânda de referinţă cu 0,5 puncte.
Cei 25 de membri ai consiliului guvernatorilor BCE intenţionează să discute în mod concret la reuniunea de politică monetară din 12 martie eventuale măsuri suplimentare de susţinere a economiei.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More