Categories: Fără categorie

Coronavirus – Apple îşi va închide toate magazinele din China până pe 9 februarie

Gigantul american din domeniul informaticii Apple a anunţat sămbătă că îşi va închide toate magazinele de pe teritoriul Chinei continentale până pe 9 februarie în contextul epidemiei de pneumonie virală cu coronavirus, care a provocat deja 259 de decese în această ţară, informează AFP, potrivit Agerpres.

Compania a precizat, într-un comunicat transmis AFP, că a luat această decizie în virtutea principiului precauţiei şi ”pe baza celor mai recente sfaturi ale principalilor experţi din domeniul sănătăţii”.

Produsele Apple, iPhone şi iPad sunt foarte populare în China continentală (sintagmă care exclude Hong Kong şi Macao), una dintre principalele pieţe de desfacere ale grupului american în afara SUA.

Potrivit paginii de internet în mandarină a companiei californiene, multe dintre cele 42 de puncte de desfacere de pe teritoriul Chinei erau încă deschise sâmbătă, dar cele mai multe dintre acestea vor fi închise începând de duminică.

În afara punctelor de desfacere, Apple a precizat totodată că birourile şi centrele de contact vor rămâne închise până pe 9 februarie inclusiv. Cumpărăturile din magazinul online vor fi în continuare disponibile.

Măsura închiderii magazinelor va avea însă efecte limitate: din cauza epidemiei, cei mai mulţi dintre chinezi nu-şi părăsesc locuinţele de teama infectării cu coronavirus, majoritatea magazinelor sunt închise, iar străzile din marile oraşe sunt aproape pustii.

Epidemia de coronavirus a făcut deja 259 de victime în China, unde au fost confirmate 11.791 de cazuri de contaminare, a anunţat sâmbătă Comisia naţională pentru sănătate.

Articole recente

Acțiunile Palantir scad cu 9%, înregistrând a cincea zi consecutivă de scădere de la nivelul record

Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…

5 ore ago

SUA majorează tarifele la oțelul și aluminiul importat pentru turbine eoliene, macarale și vagoane de cale ferată

Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…

6 ore ago

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și motorină, instituită pe 28 iulie 2025

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…

7 ore ago

Ministrul japonez al apărării a discutat în Turcia despre cooperarea în domeniul industriei de apărare şi posibila achiziţie de drone

Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…

8 ore ago

Concordia propune plăţi anticipate din Pilonul 2 în caz de boală şi creşterea deductibilităţii la Pilonul 3

Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…

8 ore ago

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More