International

Coronavirus: Austriecii au intrat în lockdown pentru trei săptămâni

Un lockdown de trei săptămâni a început luni în Austria, măsură luată de guvern pentru a limita răspândirea coronavirusului în contextul creşterii masive a numărului de infecţii în al patrulea val al pandemiei de COVID-19, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Oamenii îşi vor putea părăsi locuinţele doar pentru a merge la locul de muncă, pentru cumpărarea bunurilor de strictă necesitate şi pentru a face activităţi sportive în spaţii deschise. Majoritatea restaurantelor pot vinde produse doar pentru consum acasă, iar evenimentele culturale şi cele sportive de amploare se vor desfăşura fără spectatori.

Totuşi, şcolile sunt deschise, iar părinţii vor putea decide dacă îşi trimit copiii la cursuri sau optează pentru lecţii online.

Aproximativ 14.000 de noi cazuri de COVID-19 au fost consemnate în Austria sâmbătă, conform autorităţilor de la Viena. Incidenţa la şapte zile a atins 1.085 de noi cazuri la 100.000 de persoane. În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi în prezent 528 de pacienţi COVID-19, valoarea record a acestui indicator, 611, înregistrându-se în timpul celui de-al treilea val al pandemiei.

Carantina pentru persoanele vaccinate şi pentru cele trecute prin boală se va încheia pe 13 decembrie, iar în cazul persoanelor nevaccinate nu este prevăzut un termen.

Până în prezent, două treimi dintre austrieci sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva SARS-CoV-2.

Austria a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care va introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, în februarie 2022. Anunţarea noilor măsuri a dus la proteste, 40.000 de oameni ieşind sâmbătă în centrul Vienei pentru a-şi exprima nemulţumirea.

Articole recente

Jianu (CNIPMMR): Este necesar să susţinem mai mult iniţiativele de tipul aplicaţie Romania Start-up Revolution

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România a organizat marţi, în cadrul Universităţii din Oradea, un…

2 ore ago

Mateusz Morawiecki: Polonia susţine aspiraţiile românilor în legătură cu zona Schengen

Polonia susţine aspiraţiile românilor în legătură cu zona Schengen, a declarat, marţi, şeful Guvernului de…

2 ore ago

Disputele cu privire la energia nucleară pun în pericol un acord cu privire la obiectivele UE în domeniul energiilor regenerabile

Miniştrii Energiei din 11 state membre UE, conduşi de Austria, au format marţi o alianţă…

2 ore ago

Vânzările de petrol rusesc către India au crescut anul trecut de 22 de ori

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat că Moscova trebuie să se concentreze pe majorarea exporturilor…

2 ore ago

Un individ mascat a pătruns în complexul rezidenţial unde locuieşte cancelarul Olaf Scholz, care nu se afla acasă

Un individ care purta o mască de Halloween a reuşit să intre duminică seară în…

2 ore ago