Sanatate

Coronavirus: Bulgaria confirmă primele 12 cazuri de infectare cu varianta Omicron, în regiunea capitalei

Bulgaria a depistat primele 12 cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, a anunţat duminică inspectorul medical şef bulgar, Anghel Kuncev, transmit BTA şi Reuters, potrivit Agerpres.

”Avem confirmată noua variantă (Omicron) în eşantioanele de la 12 persoane”, le-a declarat Kuncev reporterilor.

Unsprezece cazuri provin din capitală şi unul din regiunea Sofia, fiind vorba despre persoane din toate categoriile de vârstă, de la copii până la pensionari. Doar una dintre ele a călătorit în străinătate.

Toate persoanele infectate – dintre care şapte nu sunt vaccinate, iar cinci sunt vaccinate cu schema completă – au simptome uşoare şi niciuna nu este spitalizată, a precizat responsabilul. ”Niciuna dintre persoanele infectate cu Omicron nu primise doza booster. Continuăm să credem că inocularea completă plus un booster oferă un nivel înalt de protecţie”, a adăugat el.

Bulgaria a redus recent la trei luni termenul pentru primirea dozei booster după încheierea schemei iniţiale de vaccinare.

Este de aşteptat ca varianta Omicron să se transmită rapid şi să devină dominantă, a mai spus Kuncev. Numărul de cazuri noi s-ar putea dubla la fiecare 48 de ore, situaţie în care, în unele sectoare, până la 15-20% din personal s-ar putea infecta.

Modificări în privinţa măsurilor antiepidemice vor fi discutate marţi, în prima zi lucrătoare după vacanţa de sărbători. ”Vom vedea ce restricţii sunt impuse de alte ţări, astfel încât să aliniem Bulgaria”, a mai afirmat Kuncev.

El a reamintit că guvernul va oferi un stimulent de 75 de leva tuturor pensionarilor care vor se vor vaccina cu prima doză, cu schema completă sau cu doza booster până la 30 iunie.

Duminică, Bulgaria a raportat 1.076 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

44 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

2 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

2 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More