Categories: Fără categorie

Coronavirus: Canada prelungeşte măsura închiderii frontierelor şi lansează o aplicaţie mobilă destinată combaterii răspândirii virusului

Canada a anunţat vineri că a prelungit măsura privind închiderea frontierelor sale, cu excepţia cetăţenilor americani, precum şi lansarea aplicaţiei mobile de urmărire a contactelor cu scopul de a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19, informează sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.

Conform unui ordin executiv publicat vineri, Canada a extins până pe 31 august valabilitatea măsurilor “de interzicere a intrării în Canada dintr-o ţară străină alta decât Statele Unite”, care a expirat la 31 iulie.

Graniţa cu SUA a fost închisă pentru călătoriile ne-esenţiale începând cu 21 martie, interdicţie ce urma să înceteze pe 20 august.

Măsura obligatorie a carantinei şi a izolării la intrarea în ţară este în vigoare până pe 31 august.

În plus, premierul Justin Trudeau a anunţat că începând de vineri dimineaţa este posibilă descărcarea aplicaţiei mobile de urmărire a contactelor cu scopul de a ţine sub control răspândirea pandemiei.

“Şi eu am descărcat aplicaţia mai devreme în această dimineaţă şi vă încurajez să faceţi la fel începând de astăzi peste tot în ţară”, a declarat Trudeau în cadrul unei conferinţe de presă.

Descărcarea acestei aplicaţii gratuite, dezvoltată în parteneriat cu companiile canadiene Shopify şi BlackBerry este voluntară. Această tehnologie numită “Alerta Covid” este disponibilă pe întreg teritoriul Canadei, dar în prezent este conectată doar la sistemul de sănătate din Ontario. “Celelalte provincii vor urma în curând”, a precizat premierul canadian.

Aplicaţia va avertiza utilizatorii care au fost în contact cu cineva care a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus.

“Aplicaţia nu colectează nume, adrese, geo-localizări sau informaţiile personale”, a mai spus Trudeau.

Canadienii pot alege să utilizeze această tehnologie ştiind că aceasta prevede o protecţie serioasă a vieţii private, a anunţat şi Daniel Therrien, comisarul canadian protecţia datelor. El a precizat că urmează să folosească, al rândul său, această tehnologie.

Vineri, Canada a raportat 113.300 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 8.900 de decese. 

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

o oră ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

o oră ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

o oră ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

o oră ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

o oră ago

Exerciţii militare: Rusia cere Poloniei să redeschidă graniţa cu Belarus

Rusia a cerut joi Poloniei să îşi reconsidere decizia de a închide graniţa cu Belarus,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More