Sanatate

Coronavirus: Comisia Europeană amână până săptămâna viitoare prezentarea strategiei de ieşire coordonată din carantină

Comisia Europeană şi-a amânat intenţia de a prezenta miercuri o serie de orientări pentru a asigura o ieşire coordonată din perioada de izolare impusă pentru limitarea propagării noului coronavirus, la cererea mai multor state membre ale Uniunii Europene, transmite marţi DPA, potrivit Agerpres.

Anterior, Eric Mamer, purtător de cuvânt al executivului comunitar, anunţase că strategia CE de ieşire a statelor membre din perioada de izolare ”în manieră coordonată” va fi prezentată în această săptămână, în contextul în care două state membre (Austria şi Danemarca) au prezentat deja propriile planuri de ridicare a măsurilor de izolare.

Totuşi, unele ţări membre sunt îngrijorate că Bruxellesul ar putea da astfel un semnal că restricţiile pot fi relaxate, au declarat surse din Comisia Europeană pentru DPA. Strategia Comisiei este pregătită, dar ar urma să fie prezentată săptămâna viitoare, după Paştele catolic.

În ultimele zile, mai multe state europene au anunţat că vor începe să adopte măsuri graduale în vederea revenirii la condiţii normale în următoarele săptămâni.

Austria a publicat luni un calendar care detaliază planul său de ridicare a restricţiilor în vigoare contra pandemiei; acest plan va începe după Paştele catolic (12 aprilie) prin redeschiderea micilor afaceri.

La rândul său, şefa guvernului danez Mette Frederiksen a anunţat, tot luni, o ridicare graduală a restricţiilor, cu redeschiderea creşelor, grădiniţelor şi a şcolilor primare pe 15 aprilie.

În Republica Cehă, vor fi permise reluarea competiţiilor în sporturi precum tenisul şi golful şi redeschiderea micilor afaceri.

Norvegia, care nu este membră a Uniunii Europene, va redeschide treptat grădiniţele şi şcolile primare în această lună.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

3 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

3 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

3 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More