Sanatate

Coronavirus: Comisia Europeană susţine că nu există dovezi că medicamentul promovat de Trump este eficient împotriva COVID-19

Comisia Europeană a transmis marţi că nu există dovezi că un medicament promovat de preşedintele american Donald Trump ca un potenţial tratament miraculos împotriva COVID-19 este eficient împotriva acestei boli cauzate de noul coronavirus, relatează Reuters.

Trump a spus că hidroxiclorochina, un medicament anti-malarie, s-ar putea număra printre tratamentele “revoluţionare din istoria medicinei” prin potenţialele sale efecte împotriva COVID-19, potrivit Agerpres.

“Eficienţa hidroxiclorochinei în tratamentul pentru pacienţii cu COVID-19 nu a fost dovedită până acum”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, bazându-se pe opinia Agenţiei Europene pentru Medicamente.

Purtătorul de cuvânt al CE a mai spus că nu există dovezi nici privind efectele pozitive ale clorochinei, un alt medicament împotriva malariei, care este de asemenea testat pentru o potenţială utilizare împotriva COVID-19.

Serviciile de Sănătate din SUA au listat hidroxiclorochina ca resursă medicală protejată după ce Trump a semnat un ordin executiv pentru a preveni stocarea sa şi creşterea preţului.

Ungaria a interzis săptămâna trecută exportul de sulfat de hidroxiclorochină.

”Ungaria este pe plan global unul dintre cei mai mari exportatori ai acestei substanţe active, dar acum ea trebuie să acorde prioritate protejării populaţiei ungare şi securizării aprovizionării cu medicamente”, a transmis guvernul ungar.

Articole recente

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

20 de minute ago

Moody’s confirmă ratingul României la ”Baa3”, iar perspectiva rămâne negativă

Agenţia de rating Moody's a confirmat, vineri, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă, potrivit…

56 de minute ago

Nepal: Parlamentul a fost dizolvat; alegerile legislative stabilite pentru 5 martie

Preşedintele nepalez Ramchandra Paudel a dizolvat parlamentul vineri seara şi a anunţat alegeri parlamentare pentru…

58 de minute ago

Berlinul, Parisul şi Londra cer “încetarea imediată a operaţiunilor militare israeliene” în oraşul Gaza

Berlinul, Parisul şi Londra au cerut vineri "o încetare imediată a operaţiunilor militare israeliene în…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More