Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCoreea de Sud a autorizat utilizarea în regim de urgenţă a antiviralului anti-COVID-19 fabricat de Pfizer, Paxlovid, primul tratament de acest fel introdus în această ţară, a anunţat luni Ministerul pentru siguranţa alimentelor şi medicamentelor, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Coreea de Sud a reintrodus săptămâna trecută măsuri stricte de distanţare socială pe care le relaxase în noiembrie după ce o serie de noi infectări zilnice record şi de cazuri grave au supraaglomerat unităţile medicale, în ciuda unei rate de vaccinare de peste 92% pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani.
Tratamentul oral antiviral de la Pfizer, denumit Paxlovid, ”se preconizează că va contribui la prevenirea deteriorării grave a stării pacienţilor internaţi în centrele rezidenţiale de tratament sau care sunt trataţi la domiciliu” prin diversificarea tratamentelor împotriva coronavirusului în plus faţă de vaccinurile utilizate în prezent, a declarat ministrul pentru siguranţa medicamentelor, Kim Gang-lip, într-o conferinţă de presă.
Medicamentul va fi folosit în cazul adulţilor şi copiilor cu vârsta de cel puţin 12 ani, cu o greutate corporală de peste 40 de kilograme, care prezintă simptome uşoare până la moderate, cu risc crescut de a dezvolta un caz sever de coronavirus din cauze precum existenţa unor afecţiuni anterioare.
Un alt tratament oral împotriva coronavirusului denumit Molnupiravir, fabricat de Merck, companie cunoscută sub denumirea MSD în afara Statelor Unite şi Canadei, are solicitare de autorizare în regim de urgenţă în Coreea de Sud de la începutul lunii, dar ministerul nu a finalizat evaluarea întrucât are nevoie de informaţii suplimentare în ceea ce priveşte eficacitatea, a mai precizat Kim.
Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…
Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…
Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…
Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…
Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…
O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…
This website uses cookies.
Read More