Macroeconomie

Coronavirus/Coreea de Sud: Autorităţile îndeamnă cetăţenii să repete vaccinarea, pe fondul unei creşteri-record a cazurilor de îmbolnăvire gravă

Coreea de Sud şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să-şi facă doze ”booster” de vaccin anti-COVID-19, în condiţiile unei creşteri a numărului de vârstnici care se îmbolnăvesc şi se infectează după vaccinare, ceea ce a dus la un nivel record de cazuri grave şi critice, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Numărul cazurilor de îmbolnăvire gravă a crescut de la o medie de 350 în octombrie la 460 miercuri, în peste 82% din cazuri fiind vorba de pacienţi cu vârsta de cel puţin 60 de ani, conform datelor oficiale.

Rata de infectare după vaccinare a crescut constant în ultimele săptămâni, mai ales în rândul vârstnicilor, în condiţiile în care protecţia atribuită vaccinului scade cu timpul, iar la această categorie de vârstă sistemul imunitar este mai slab.

În ultimele opt săptămâni, din totalul pacienţilor în stare gravă şi critică, care s-au infectat după ce s-au vaccinat, în 93% din cazuri a fost vorba de persoane de cel puţin 60 de ani, conform datelor guvernamentale.

Un înalt oficial din Ministerul sănătăţii, Son Young-rae, a afirmat într-o conferinţă de presă că creşterea cazurilor nu ameninţă deocamdată sistemul de sănătate, fiind disponibile aproape 500 de paturi la ATI.

În Coreea de Sud, 640.232 de oameni au fost vaccinaţi cu doze booster de la începutul acestui program, luna trecută, în principal cu seruri de la Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Coreea de Sud a început în noiembrie o relaxare treptată a restricţiilor antipandemice, pe fondul vaccinării “cu schema completă” a aproape 90% din populaţia adultă, sau 77% din totalul celor 52 de milioane de locuitori. Marţi au fost raportate 2425 de cazuri noi de contaminare, bilanţul total de la debutul pandemiei ajungând la 385.831 de infectări şi 3012 decese.

Articole recente

Revoluția AI silențioasă: De ce companiile inteligente mută inteligența artificială din cloud în serverul local (Echipa Invergent)

Analiză Invergent: Cum am testat noul server DenseMax în scenarii reale de business și ce…

o oră ago

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%

Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…

2 ore ago

Termene.ro îl numește pe Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer

Termene.ro anunță cooptarea lui Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer (CPO). Este unul…

2 ore ago

Raiffeisen Bank lansează un cont de economii cu dobândă de 6% pentru clienții noi

Raiffeisen Bank România anunță lansarea unui nou produs de economisire destinat persoanelor fizice, disponibil începând…

2 ore ago

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric pe fondul aşteptărilor că Fed va reduce dobânda

Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More