Sanatate

Coronavirus: Criza va dura “foarte, foarte mult timp”, avertizează cancelarul austriac Sebastian Kurz

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a avertizat miercuri că situaţia de excepţie în care se află ţara sa din cauza coronavirusului va dura “foarte, foarte mult timp”, prezicând că “lumea va fi apoi complet diferită”, potrivit AFP.

Cu 1.471 de cazuri de COVID-19 declarate la o populaţie de 8,8 milioane de locuitori, Austria trăieşte de luni într-o cvasiizolare, iar economia îi funcţionează “la minimum”, a relatat şeful guvernului într-un interviu acordat canalului Krone.tv.

Consecinţele pandemiei mondiale “ne vor ocupa încă luni întregi”, a avertizat el, promiţând că “va face totul pentru a susţine întreprinderile şi a garanta locurile de muncă”.

Liderul conservatorilor austrieci, care guvernează împreună cu Verzii, a recunoscut că această criză ridică semne de întrebare asupra paradigmei mondializării şi va avea consecinţe “asupra modului în care ne comportăm unii cu alţii şi în care trăim”.

Sebastian Kurz şi-a exprimat regretul pentru faptul că, în cadrul UE, “solidaritatea nu funcţionează atunci când lucrurile devin serioase”.

Austria însăşi a fost criticată de către Italia, vecina sa, când săptămâna trecută şi-a închis peste noapte graniţa cu această ţară.

O responsabilă a Agenţiei naţionale pentru ocuparea forţei de muncă (AMS) de la Viena a avertizat miercuri că şomajul va “creşte masiv”. Aceasta a indicat că 450 de întreprinderi au depus o cerere de şomaj parţial doar în ziua de luni.

Austria, una dintre cele mai prospere ţări din Europa, a înregistrat o rată de creştere de 1,6% în 2019, peste media UE. Ţara a realizat un excedent bugetar în 2018 şi 2019 (0,7%).

Ministrul de finanţe, Gernot Blümel, a prognozat miercuri că ţara va avea un deficit de cel puţin 1% din PIB în acest an.

Austria a anunţat săptămâna trecută o deblocare a 4 miliarde de euro pentru a evita insolvabilitatea companiilor, a favoriza menţinerea salariaţilor în câmpul muncii şi a sprijini angajaţii independenţi împotriva COVID-19.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

5 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

5 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

5 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

6 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

6 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More