Categories: Fără categorie

Coronavirus: Cuba începe vaccinarea cu seruri dezvoltate pe teritoriul său

Cuba va începe de săptămâna viitoare să-şi vaccineze populaţia cu seruri dezvoltate pe insulă dar încă în fază experimentală, au anunţat autorităţile vineri seara, informează sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.

Ţara comunistă este singura din America Latină care are în prezent cinci vaccinuri în dezvoltare. În campania ce va începe de luni la Havana şi în provinciile Santiago de Cuba (sud) şi Matanzas (centru) vor fi folosite două cele mai avansate vaccinuri. Aceste două vaccinuri, Abdala şi Soberana 2, se administrează în trei doze.

“Credem că vom putea vaccina 22% din populaţie până în iunie, 33% până în iulie şi 70% până în august”, a declarat ministrul cubanez al sănătăţii Jose Angel Portal.

Primele vaccinări vor avea şi rol de testare la scară largă, în speranţa că aceasta va permite omologarea acestor vaccinuri în iunie, a precizat el.

Vaccinul Abdala şi-a încheiat a treia şi ultima fază de teste clinice, ale căror rezultate sunt pe cale să fie analizate, iar Soberana 2 ar urma să-şi încheie ultima fază la mijlocul lui mai.

În următoarele săptămâni, “poate începând cu iunie, dacă rezultatele vor fi favorabile şi vor corespunde aşteptărilor, vom fi în măsură să dăm autorizaţia de urgenţă şi atunci se va putea începe o (campanie de) vaccinare în masă”, a explicat la rândul său Olga Lidia Jacobo, directoarea Cecmed, administraţia însărcinată cu omologarea medicamentelor.

Cuba, care numără 11,2 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimul timp o creştere a contaminărilor cu noul tip de coronavirus, însă rămâne foarte puţin lovită de pandemie comparativ cu alte ţări din America Latină, înregistrând până acum, oficial, 114.000 de infectări şi 713 decese de COVID-19.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

o oră ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

o oră ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More