Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMai puţin de jumătate dintre europeni se declară “mulţumiţi” de acţiunile întreprinse de UE pentru a lupta împotriva pandemiei şi a consecinţelor sale economice, potrivit unui sondaj publicat joi, notează AFP, potrivit Agerpres.
Aproximativ 26.700 de persoane au fost chestionate în cele 27 de state membre pentru acest Eurobarometru al Parlamentului European, destinat să măsoare starea de opinie a continentului în momentul în care se accelerează campaniile de vaccinare, demarate sub egida Bruxellesului.
Potrivit sondajului, opt din zece europeni au auzit de măsurile luate de Uniunea Europeană (coordonare sanitară, achiziţionare în comun a vaccinurilor, sprijin economic, plan de relansare), dar numai 48% se declară mulţumiţi.
În Franţa, dacă 67% dintre subiecţi au “auzit vorbindu-se” despre măsurile europene, doar 37% le cunosc conţinutul, ceea ce nu împiedică 60% dintre francezi să spună că sunt “nemulţumiţi” de acţiunile întreprinse de Bruxelles.
Desigur, aproape jumătate dintre europeni păstrează o imagine pozitivă despre Europa – un nivel care s-a menţinut -, dar numai 23% dintre cei chestionaţi spun că sunt “favorabili UE aşa cum este construită în prezent”. Şi 47% afirmă că sunt în favoarea unei Europe, “dar nu în modul în care a fost realizată până în prezent”.
Mai puţin de jumătate (44%) dintre cei chestionaţi salută mecanismele de solidaritate dintre statele membre: doar 35% dintre spanioli şi germani şi aproape tot atâţia francezi găsesc că UE a fost suficient de solidară.
Această sete de reforme se reflectă în special în sectorul sănătăţii: 74% dintre europeni doresc ca UE să dobândească mai multe competenţe pentru a face faţă crizelor sanitare şi, în special, viitoarelor pandemii. Aproximativ 96% dintre portughezi şi 90% dintre suedezi solicită sporirea competenţelor UE în domeniul sănătăţii.
Sănătatea este o competenţă exclusivă a statelor, care nu intră sub incidenţa UE, însă criza sanitară a determinat Comisia Europeană să lanseze proiectul ambiţios al “Europei sănătăţii”, în special prin înfiinţarea unei Agenţii de pregătire pentru situaţii de urgenţă sanitară (HERA).
În ceea ce priveşte impactul economic al pandemiei şi al măsurilor de izolare, 31% dintre europenii chestionaţi (26% dintre francezi) afirmă că şi-au văzut afectată situaţia financiară şi, în plus, 26% dintre europeni (21% dintre francezi) se aşteaptă la o reducere a venitului lor în lunile următoare.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More