Categories: Fără categorie

Coronavirus – Epidemia va fi stopată prin măsuri de carantină, nu printr-un vaccin, estimează un expert italian

Epidemia de coronavirus va fi stopată prin măsuri de carantină în regiunile cele mai afectate, nu datorită unui vaccin, care va fi disponibil probabil prea târziu, a precizat pentru AFP profesorul Massimo Galli, a cărui echipă de cercetători a izolat o versiune italiană a virusului, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Sperăm cu toţii ca un vaccin să fie disponibil cât mai curând”, a explicat, într-un interviu acordat AFP-TV, Massimo Galli, conducătorul departamentului de boli infecţioase de la Spitalul Sacco din Milano (nordul Italiei).

Toţi epidemiologii şi virusologii care cunosc problematica ştiu că pe parcursul dezvoltării unui vaccin “nu ştim ce obstacole vom întâlni”.

“Aş fi foarte fericit dacă s-ar confirma că vaccinul ar putea fi gata până în aprilie”, a spus acesta, pe un ton mai degrabă sceptic.

Din perspectiva profesorului, cel mai probabil ”această epidemie va fi stopată nu datorită unui vaccin, care în niciun caz nu va fi disponibil atât de devreme pentru a o opri, ci graţie măsurilor de carantină pe care le luăm, măsurilor de limitare a circulaţiei virusului”.

O carantină strictă a fost decisă în urmă cu 10 zile în cazul a 11 oraşe din nordul Italiei unde toate spaţiile publice (biserici, baruri, biblioteci, şcoli, muzee, primării) sunt închise. Persoanele care încearcă să iasă din aceste zone sunt pasibile de sancţiuni.

Şcoli, muzee şi biserici şi-au închis, de asemenea, porţile în trei dintre cele mai mari regiuni din nord: Lombardia (Milano), Veneto (Veneţia), Emilia-Romagna (Bologna), unde mai multe târguri şi evenimente expoziţionale au fost amânate.

Profesorul Galli a recunoscut că, pentru comunităţile vizate, este ”o pilulă amară care trebuie înghiţită”, dar a fost ”o alegere forţată” întrucât ”este important să încercăm să limităm difuzarea ulterioară a contaminării”.

“Tot ceea s-a făcut deja trebuia făcut”, a estimat profesorul Galli, chiar dacă nu se ştie încă ”dacă măsurile luate au produs efecte sau sunt pe cale să producă”.

Potrivit profesorului, ”va fi nevoie de zile, poate de săptămâni pentru a-l înţelege”.

Acesta a mai explicat că ”creşterea aparentă a numărului de cazuri” identificate în ultimele zile se explică prin depistarea persoanelor infectate cu ceva timp în urmă.

Italia se află pe primul loc în Europa la numărul de contaminări, care au depăşit 2.500 marţi seară, numărul deceselor ajungând la 79.

Profesorul Galli a mai subliniat că această epidemie de pneumonie virală este periculoasă în special pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani: “Să ne amintim că un număr important de ţări europene nu au o populaţie tânără şi au un număr important de persoane vârstnice”, a adăugat acesta.

Articole recente

SUA: Harris îşi reglează conturile cu Biden şi consilierii acestuia

Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…

o oră ago

Nicuşor Dan: Nu sunt deloc mulţumit de situaţia din educaţie; vom evalua cu cifrele pe masă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…

o oră ago

Nicuşor Dan: PNRR, un insucces parţial; vor fi utilizate peste 95% din granturi

Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că implementarea PNRR în România a reprezentat doar parţial un "insucces",…

o oră ago

SUA aprobă vânzarea de rachete Finlandei pentru un miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea de rachete aer-aer avansate şi echipamente…

o oră ago

Comentatorul conservator Charlie Kirk împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional

Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah…

o oră ago

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More