Fără categorie

Coronavirus: FDA a autorizat vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna

Agenţia pentru medicamente (FDA) a Statelor Unite a acordat vineri autorizaţia de urgenţă pentru folosirea vaccinului împotriva COVID-19 creat de compania Moderna, informează AFP, potrivit Agerpres.

Vaccinul tinerei firme americane din domeniul biotehnologiei se alătură astfel celui creat de Pfizer / BioNTech în imensa campanie de vaccinare care a început luni în Statele Unite.

“Felicitări, vaccinul Moderna este acum disponibil!”, a declarat preşedintele Donald Trump.

Ca şi în cazul vaccinului Pfizer / BioNTech, autorizat în urmă cu o săptămână, acceptul FDA a fost acordat a doua zi după avizul favorabil al unui comitet de experţi americani.

Dacă remediul Pfizer / BioNTech a stabilit deja un record, nici Moderna nu se lasă mai prejos: vaccinul său a fost aprobat la 19 zile de la depunerea cererii oficiale, comparativ cu 22 de zile, cât a durat în cazul Pfizer.

“Cu două vaccinuri disponibile acum pentru prevenirea COVID-19, FDA a făcut un nou pas crucial în lupta împotriva acestei pandemii”, a declarat şeful agenţiei, dr. Stephen Hahn.

Distribuţia dozelor, gândită de luni de zile, urmează să “înceapă imediat”, a precizat Moderna într-o declaraţie făcută după anunţul obţinerii autorizaţiei.

Vaccinul, din care executivul american a pre-cumpărat 200 de milioane de doze (comparativ cu 100 de milioane de la Pfizer), este eficient în proporţie de 94.1%, conform unei sinteze a informaţiilor furnizate FDA de către Moderna.

Firma din Massachusetts a promis să distribuie 20 de milioane de doze până la sfârşitul lunii decembrie 2020, apoi alte 80 de milioane în primul trimestru al anului 2021 şi restul de 100 de milioane în al doilea trimestru (adică până la sfârşitul lunii iunie 2021). Deoarece este administrat în două doze la un interval de patru săptămâni, aceasta înseamnă că vor fi vaccinate 100 de milioane de persoane.

Moderna, care a primit fonduri federale în valoare de 2.5 miliarde de dolari ca parte a operaţiunii Warp Speed, a lucrat la acest vaccin în parteneriat cu Institutul pentru boli infecţioase.

Formula companiei poate fi stocată la -20°C şi nu la -70°C, cum este cazul vaccinul dezvoltat de Pfizer. Punerea în flacoane are loc la subcontractorul Catalent din Bloomington, Indiana, unde Moderna livrează pungi de 50 de litri de vaccin fabricat în New Hampshire.

Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemie cu peste 313.000 morţi şi peste 17.4 milioane de cazuri confirmate de COVID-19.

Articole recente

Acțiunile Palantir scad cu 9%, înregistrând a cincea zi consecutivă de scădere de la nivelul record

Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…

6 ore ago

SUA majorează tarifele la oțelul și aluminiul importat pentru turbine eoliene, macarale și vagoane de cale ferată

Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…

6 ore ago

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și motorină, instituită pe 28 iulie 2025

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…

8 ore ago

Ministrul japonez al apărării a discutat în Turcia despre cooperarea în domeniul industriei de apărare şi posibila achiziţie de drone

Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…

9 ore ago

Concordia propune plăţi anticipate din Pilonul 2 în caz de boală şi creşterea deductibilităţii la Pilonul 3

Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…

9 ore ago

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More