Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Pixabay
Germania se confruntă deja cu “al doilea val” de coronavirus şi riscă anularea succesului înregistrat iniţial, dacă nu sunt respectate regulile de distanţare fizică, a afirmat lidera asociaţiei medicilor germani într-un interviu publicat marţi, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Numărul cotidian de cazuri confirmate de contaminare cu coronavirus a crescut constant în ultimele săptămâni, iar experţii în sănătate avertizează că virusul se răspândeşte în comunităţi în lipsa respectării riguroase a regulilor de igienă şi distanţare.
“Ne aflăm deja pe o a doua uşoară pantă ascendentă”, a apreciat Susanne Johna, preşedinta Marburger Bund, în interviul publicat în Augsburger Allgemeine.
Ea a atenţionat că există pericolul ca dorinţa revenirii la normalitate şi renunţarea la măsurile de izolare să spulbere succesul înregistrat până acum de Germania şi i-a îndemnat pe oameni să respecte regulile de distanţare şi de igienă şi să poarte mască.
Până acum, Germania, cea mai mare economie a Europei, a rezistat pandemiei cu un număr mult mai mic de decese faţă de vecini ai săi cum sunt Franţa sau Italia, datorită testării pe scară largă, sistemului medical bine echipat şi respectării riguroase a distanţării fizice.
Datele comunicate marţi de Institutul german de boli infecţioase Robert Koch (RKI) au arătat un plus de 879 cazuri confirmate de infectare cu coronavirus, iar numărul deceselor a crescut cu opt, ajungând la un total de 9156.
Johna a asigurat că spitalele sunt pregătite şi se pot pune eşalonat la dispoziţia pacienţilor locuri la terapie intensivă, reducând simultan şi treptat numărul internărilor planificate pentru tratamente generale.
Potrivit registrului de specialitate DIVI, în Germania există aproape 21.000 de locuri la terapie intensivă, din care actualmente sunt libere 12.200. Luni, un număr de 270 de pacienţi cu COVID-19 se aflau la terapie intensivă în Germania, dintre care 130 pe ventilaţie mecanică.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More