Sanatate

Coronavirus: Interdicţie de intrare în UE timp de 30 de zile; Iohannis a cerut activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE pentru a sprijini cetățenii români blocați de alte state

Statele membre ale Uniunii Europene au decis marţi în unanimitate să interzică timp ce 30 de zile intrarea în UE a persoanelor care nu sunt cetăţeni ai blocului comunitar, a anunţat cancelarul german Angela Merkel, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Toate ţările membre ale UE ‘sunt de acord să impună o interdicţie’ de intrare, ‘cu câteva excepţii’ minore, a declarat cancelarul într-o conferinţă de presă, după un summit prin videoconferinţă cu ceilalţi lideri din Uniune.

Interdicţia va fi în vigoare pentru o perioadă de 30 de zile, a mai precizat ea.

De asemenea, Klaus Iohannis a cerut activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE pentru a sprijini cetățenii români blocați de alte state.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a participat marți, 17 martie a.c., la o videoconferință cu membrii Consiliului European privind măsurile legate de combaterea efectelor epidemiei COVID-19 şi a formulării unui răspuns coordonat al Uniunii Europene în fața acestei crize, a transmis Administrația Prezidențială.

Comunicatul arată: “Membrii Consiliului European au agreat orientările Comisiei Europene pentru o acțiune coordonată la frontierele externe ale Uniunii, precum și Comunicarea Comisiei Europene cu privire la restricționarea temporară a călătoriilor neesențiale în Uniunea Europeană.
Liniile directoare ale Comisiei conțin principiile necesare unei abordări integrate la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pentru gestionarea eficientă a frontierelor și sunt menite să asigure protejarea sănătății, în paralel cu menținerea integrității și funcționalității Pieței Interne a Uniunii. Comunicarea Comisiei vizează luarea unei decizii coordonate cu privire la aplicarea unei restricții temporare pentru călătoriile neesențiale ale cetățenilor terți în Uniunea Europeană.
În intervenția pe care a avut-o în cadrul reuniunii, Preşedintele României s-a referit la interdependențele importante care există între statele membre ale Uniunii şi, în consecință, la nevoia de a aborda această criză prin acțiuni comune la nivel european, cu măsuri proporționale și adecvate.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa menținerii liberei circulații a persoanelor în interiorul Uniunii Europene. În acest context, Președintele României a exprimat sprijinul pentru orientările Comisiei Europene pentru o acțiune coordonată la frontierele externe ale Uniunii. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a susținut decizia de aplicare a unor restricții temporare călătoriilor neesențiale ale cetățenilor terți în Uniunea Europeană.
Președintele României a evidențiat situația dificilă a unor cetățeni români ale căror contracte de muncă au încetat în urma epidemiei COVID-19 și nu pot reveni în țară din cauza carantinei din respectivele state sau din cauza blocajelor existente la granițele unor state membre. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru crearea unor coridoare umanitare de tranzit la nivelul Uniunii Europene care să permită repatrierea cetățenilor din statele membre.
De asemenea, Preşedintele României a solicitat activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii pentru a sprijini demersurile statelor membre pentru returnarea cetățenilor UE atât din celelalte state membre, cât și din state terțe, utilizând asistența consulară.
Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa asigurării în continuare a integrității Pieței Unice. În acest sens, Preşedintele României a salutat inițiativa Comisiei Europene de a lansa procedurile pentru completarea stocurilor de dispozitive medicale şi de inițiere de achiziții publice colective pentru echipamente și dispozitive medicale.
Legat de măsurile economice, Președintele Klaus Iohannis a solicitat mai multă flexibilitate în asigurarea finanțării unui spectru larg de obiective din fondurile europene pentru combaterea impactului economic negativ al crizei COVID-19. De asemenea, Preşedintele României s-a pronunțat pentru identificarea unui sprijin financiar special acordat statelor membre ale Uniunii pentru a face față reducerii activității economice, a investițiilor și a cererii.”

 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

10 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More