Sanatate

Coronavirus: Mai mulţi înalţi responsabili bulgari, printre care preşedintele şi premierul, au fost plasaţi în carantină

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, premierul Kiril Petkov şi alţi circa zece înalţi responsabili bulgari au fost plasaţi marţi în izolare, după ce au participat la o reuniune cu preşedintele Parlamentului, testat pozitiv pentru COVID-19, informează AFP, potrivit Agerpres.

Kiril Petkov “lucrează de la distanţă”, a anunţat serviciul de presă al guvernului bulgar, în timp ce Preşedinţia a informat în legătură cu măsuri de carantină pentru şeful statului şi membri ai administraţiei sale. “Toţi sunt în stare bună de sănătate”, se precizează în comunicate.

Cu toţii au asistat luni la o reuniune de cinci ore a Consiliului consultativ pentru securitate naţională care regrupează miniştri, deputaţi şi responsabili ai serviciilor de informaţii.

La scurt timp după aceasta, preşedintele Parlamentului, Nikola Mincev, s-a simţit rău şi a făcut un test pentru COVID-19. El trebuie să se izoleze timp de zece zile, a anunţat inspectorul-şef pentru sănătate, Anghel Kuntcev.

Pentru alţi participanţi la reuniune, durata carantinei ar urma să fie mai scurtă.

Premierul ar putea fi obligat să-şi amâne o deplasare în Macedonia de Nord, prevăzută pentru 18 ianuarie, în vederea unor discuţii asupra dreptului de veto bulgar asupra începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Bulgaria, ţara cea mai puţin vaccinată din UE, cu mai puţin de 30% din populaţie care a primit două doze de vaccin, a înregistrat în ultimele zile o explozie de contaminări.

Mai mult de 31.000 de persoane au decedat de la începutul pandemiei în această ţară cu 6,5 milioane de locuitori, una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din lume.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More