Sanatate

Coronavirus: Mersul la cumpărături este permis în Abu Dhabi doar cu certificat de vaccinare sau test PCR

Accesul în spaţiile publice din Abu Dhabi, precum supermarketuri, restaurante şi plaje, va fi permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus sau pentru cele care prezintă un test recent PCR cu rezultat negativ, au anunţat reprezentanţii acestui emirat din Golful Persic, informează AFP, potrivit Agerpres.

Anunţul, făcut miercuri seară, urmează celui referitor la implementarea de către Emiratele Arabe Unite – o federaţie de şapte principate, având capitala la Abu Dhabi – a unui sistem de coduri colorate în aplicaţia mobilă de monitorizare Al-Hosn, care arată dacă o persoană a fost vaccinată şi afişează istoricul testelor PCR făcute de aceasta.

“Codul de culoare verde din aplicaţia Al-Hosn, folosit ca măsură preventivă pentru a asigura un acces în deplină siguranţă (în spaţiile publice, n.r.), a fost aprobat”, a anunţat biroul de presă al Guvernului din Abu Dhabi într-un comunicat.

Persoanele vaccinate cu schemă completă îşi vor conserva statutul “verde” timp de 30 de zile după ultimul lor test PCR cu rezultat negativ, în timp ce persoanele care nu au fost vaccinate îl vor păstra doar trei zile după ultimul test PCR negativ.

Doar persoanele cu statut “verde” sunt autorizate să intre în centre comerciale, supermarketuri, săli de sport, hoteluri, parcuri, plaje, centre de distracţii, cinematografe, muzee, restaurante şi baruri, a precizat biroul de presă al Guvernului din Abu Dhabi.

Măsura va intra în vigoare începând din 15 iunie.

La nivel naţional, autorităţile centrale au avertizat în luna aprilie că persoanele nevaccinate vor fi supuse unor restricţii de deplasare.

Spaţiile publice sunt în mare parte deschise de mai multe luni în Emiratele Arabe Unite, care au implementat una dintre cele mai rapide campanii de vaccinare din lume, folosind vaccinurile dezvoltate de Pfizer-BioNTech, AstraZeneca şi Sinopharm.

În luna mai, autorităţile din acest emirat orientat spre turism şi învecinat cu Dubai au anunţat că vor autoriza persoanele vaccinate să asiste la evenimente sportive şi la concerte.

Emiratele Arabe Unite au raportat oficial un bilanţ total de peste 589.000 de cazuri de COVID-19 şi 1.710 de decese asociate acestei maladii.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

o oră ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

2 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

3 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More