Categories: Fără categorie

Coronavirus: Preşedintele Trump cere cabinetului său să ajute Italia în combaterea COVID-19

Preşedintele Donald Trump a cerut vineri oficialilor superiori ai administraţiei sale să sprijine Italia în lupta împotriva noului coronavirus prin furnizarea de servicii medicale, ajutor umanitar şi alte forme de asistenţă, transmite sâmbătă Reuters.

Într-un memorandum adresat mai multor miniştri din cabinetul său, preşedintele Trump a ordonat adoptarea mai multor măsuri destinate ajutării Italiei, inclusiv punerea la dispoziţie a personalului militar american din ţară pentru servicii de telemedicină, sprijin pentru ridicarea spitalelor de campanie şi transportul proviziilor.

“Republica Italiană (Italia), unul din cei mai apropiaţi şi mai vechi aliaţi ai noştri, este răvăşită de pandemia COVID-19, care a făcut deja peste 18.000 de victime, a adus o mare parte a sistemului sanitar italian în pragul prăbuşirii şi ameninţă să împingă economia Italiei într-o recesiune profundă”, se arată în documentul liderului de la Casa Albă, potrivit Agerpres.

Trump a cerut secretarului pentru comerţ să încurajeze furnizorii americani să vândă produsele solicitate de autorităţile şi furnizorii de servicii medicale italieni, cu excepţia celor necesare răspunsului propriu al SUA la efectele pandemiei.

Memorandumul mai indică faptul că secretarul de stat, şeful USAID şi preşedintele Băncii americane de export-import pot recurge la autorităţile disponibile pentru a sprijini redresarea economiei italiene.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

2 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

2 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More