Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Un angajat al Parlamentului European, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a murit după ce a contractat noul tip de coronavirus, acesta fiind primul deces din cauza pandemiei din cadrul instituţiilor europene, au anunţat luni surse concordante, informează AFP, potrivit Agerpres.
“Parlamentul European confirmă, cu regret, un deces” în rândul “personalului său extern”, (deces) “cauzat, potrivit informaţiilor actuale, de coronavirus”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a instituţiei.
Potrivit unei surse parlamentare, este vorba de un italian care lucra în cadrul serviciului informatic al Parlamentului European.
Mai mulţi membri ai Comisiei, Consiliului şi Parlamentului UE, care au mii de angajaţi la Bruxelles, au fost contaminaţi cu noul tip de coronavirus, printre aceştia numărându-se şi negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, aflat în carantină.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…
This website uses cookies.
Read More