Categories: Fără categorie

Coronavirus: Purtarea măştii va deveni obligatorie în magazinele din Anglia

Guvernul britanic va face purtarea măştii în magazinele din Anglia obligatorie în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului în timp ce ţara se redeschide, a informat luni seară presa locală, citată marţi de dpa.

Acoperirea feţei va fi obligatorie în magazine din 24 iulie, potrivit media britanice, inclusiv Sky News şi Press Association, care citează un purtător de cuvânt al guvernului.

Cei care încalcă regulile se vor confrunta cu o amendă de până la 100 de lire sterline (125 dolari), potrivit Agerpres.

Ministrul sănătăţii Matt Hancock urmează să difuzeze un comunicat complet cu privire la noile norme marţi.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a indicat vineri că este de aşteptat o politică mai cuprinzătoare privind purtarea măştii în public.

Până în prezent, englezii au fost obligaţi să poarte masca doar în transportul public.

Guvernul de la Londra a fost mult timp reticent în a extinde cerinţele de purtare a măştilor în magazine şi alte spaţii închise.

Există temeri că cererea publică ridicată de echipament de protecţie va avea impact asupra aprovizionării spitalelor şi a unităţilor de îngrijire a sănătăţii.

Au existat de asemenea avertismente că măştile ar putea da un sentiment fals de securitate publicului sau să fie chiar contraproductive în timp ce persoanele care le poartă şi-ar atinge faţa mai frecvent pentru a le ajusta.

În Scoţia, este deja obligatorie purtarea măştii în magazine. Alături de Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, Scoţia a luat propriile decizii cu privire la astfel de măsuri.

Cu peste 46.500 de decese de coronavirus înregistrate oficial, Marea Britanie este cea mai afectată ţară din Europa.

Liderii ei au fost acuzaţi de eşecuri în combaterea pandemiei şi că au luat măsuri prea târziu. 

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

24 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

33 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

37 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

o oră ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More