Sanatate

Coronavirus: Risc de spitalizare redus cu 53% şi de deces cu 91% în cazul infectării cu Omicron, faţă de Delta (studiu american)

Un amplu studiu american întreprins pe un număr de aproape 70.000 de persoane testate pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2 a arătat un risc de spitalizare şi de deces substanţial redus în cazul variantei Omicron comparativ cu Delta, iar aceasta independent de nivelurile de imunitate în creştere în rândul populaţiei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit studiului, persoanele infectate cu Omicron aveau un risc înjumătăţit (mai mic cu 53%) de a fi spitalizate faţă de cele contaminate cu Delta. În acelaşi timp, riscul de a ajunge la terapie intensivă s-a redus cu 74%, iar cel de deces cu peste 90%.

Dintre cele mai mult de 52.000 de persoane infectate cu Omicron urmărite în acest studiu, niciuna nu a avut nevoie de aparat de respiraţie artificială. Pentru comparaţie, 11 pacienţi dintre cei aproape 17.000 infectaţi cu Delta au trebuit conectaţi la un astfel de aparat.

În plus, durata mediană a spitalizărilor a fost de 1,5 zile pentru Omicron şi de aproape 5 zile în cazul infectării cu Delta.

Această analiză a fost întreprinsă pornind de la datele sistemului spitalicesc din California al Kaiser Permanente (un consorţiu de îngrijire integrată), în cursul lunii decembrie, când ambele variante virale aveau o largă circulaţie.

Rezultatele sale vin să confirme datele acumulate de la populaţiile altor ţări, spre exemplu Africa de Sud sau Marea Britanie, dar şi pe cele care au arătat – la experimentele pe animale sau ex-vivo (în afara corpului uman) – că Omicron are o rată mai mare de replicare în căile aeriene superioare (nas, gât) faţă de plămâni, unde se declanşează formele grave de COVID-19.

Studiul american, care nu a fost deocamdată supus procedurii de peer-review, a fost realizat de cercetători de la Universitatea Berkeley din California, Kaiser Permanente şi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

‘Studiul a luat în calcul parametri importanţi precum vârsta, sexul, infectările anterioare cu SARS-CoV-2, statutul vaccinal şi comorbidităţile’, a declarat miercuri directoarea CDC, Rochelle Walensky, citând pe larg din acest studiu într-o conferinţă de presă.

Rezultatele arată că varianta Omicron este ‘intrinsec mai puţin gravă’ decât Delta, nu doar că persoane care au fost imunizate (după o infectare anterioară sau printr-un vaccin) o contractează, explică studiul.

De altfel, chiar dacă studiul a constatat o eficacitate a vaccinurilor mai redusă contra infectărilor cu Omicron, s-a observat că protecţia a rămas considerabilă împotriva formelor grave de boală.

Cu toate acestea, Rochelle Walensky a subliniat că infecţiozitatea foarte ridicată a variantei Omicron duce în mod automat la un număr mare de spitalizări, punând sub presiune un sistem medical al cărui personal a fost deja supus la grea încercare în ultimii doi ani.

Statele Unite înregistrează în această perioadă o medie de 750.000 de cazuri noi de infectare şi circa 1.600 de decese pe zi.

În spitalele americane se află acum un număr record de peste 150.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

4 minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

5 minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

7 minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

8 minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

11 minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

26 de minute ago

This website uses cookies.

Read More