Update articol:

Coronavirus: Spania înăspreşte restricţiile pentru a limita propagarea contagiunii

spania

Închiderea discotecilor şi interzicerea fumatului pe stradă au fost extinse luni la noi regiuni din Spania în cadrul eforturilor depuse de autorităţi pentru a evita o recrudescenţă a contaminărilor cu noul coronavirus, la o zi după manifestaţii ale opozanţilor acestor restricţii, informează AFP, potrivit Agerpres.

Andaluzia (sud), Castilla şi Leon (centru), Galicia şi Cantabria (nord) au adoptat oficial luni aceste măsuri, deja în vigoare de duminică la Rioja (nord) şi în regiunea Murcia (sud-est), adică în şase din cele 17 regiuni ale Spaniei.

Măsurile respective au fost anunţate vineri de către guvernul central, dar revine regiunilor, care au competenţe în materie de sănătate, să le pună în aplicare.

Astfel, discotecile şi barurile de noapte urmează să-şi închidă din nou uşile, iar restaurantele nu vor mai putea găzdui clienţi după miezul nopţii.

De asemenea, va fi interzis fumatul pe stradă când nu este posibil să se menţină o distanţă cel puţin doi metri faţă de alte persoane, întâlnirile vor fi limitate la zece persoane, iar vizitele la căminele de bătrâni sunt restricţionate.

Aceste măsuri au fost contestate duminică în cadrul unei manifestaţii la Madrid, care a reunit între 2.500 şi 3.000 de persoane, potrivit unui purtător de cuvânt al prefecturii.

Scandând ‘Libertate!’ şi agitând pancarte cu înscrisuri de genul ‘Virusul nu există’ sau ‘Măştile ucid’, manifestanţii convocaţi prin reţelele sociale în centrul capitalei spaniole au denunţat exagerarea cifrelor victimelor pandemiei cu scopul – potrivit lor – de a justifica restricţionarea libertăţilor, notează AFP.

Un număr mare de manifestanţi nu au purtat măşti, obligatorii în spaţiile exterioare în toată Spania.

‘Ceea ce s-a întâmplat va fi pedepsit cu cea mai mare severitate’, a reacţionat luni prefectul Madridului, Jose Manuel Franco.

Guvernul regional din Ţara Bascilor a declarat luni stare de ‘urgenţă sanitară’, care îi va permite să ia măsuri mai severe decât cele din alte regiuni, cum ar fi restricţiile de călătorie pe plan local, în faţa ‘unui posibil tsunami’ al contaminărilor.

Spania este ţara din Europa Occidentală care înregistrează cel mai mare număr de cazuri pozitive la SARS-CoV-2, cu aproape 343.000 de cazuri, şi o medie de 115 cazuri la 100.000 de locuitori de două săptămâni, cu mult peste cele 45 de cazuri raportate în Franţa, 19 în Regatul Unit şi 16 în Germania.

Cu toate acestea, o mare parte din noile cazuri detectate sunt asimptomatice, iar letalitatea virusului s-a diminuat considerabil: de la sfârşitul perioadei de izolare strictă la 21 iunie, Spania a raportat mai puţin de 300 de decese dintr-un total de 28.617 de la declanşarea pandemiei.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (02/03/2026)

Capital Markets Day 2026 Madrid

BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR27) (02/03/2026)

Notificare de rascumparare anticipata obligatiuni ISIN RO451CMZH2K1

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (02/03/2026)

Demisie din Consiliul Reprezentantilor Actionarilor

PATRIA BANK S.A. (PBK) (02/03/2026)

Hotarari AGA O 2 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (02/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23-27 februarie 2026