Categories: Fără categorie

Coronavirus/SUA: Casa Albă exclude impunerea unui paşaport de vaccinare

Casa Albă a declarat marţi că nu va impune un paşaport de sănătate americanilor care să certifice că au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, subliniind în acelaşi timp că sectorul privat este liber să avanseze în această direcţie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Guvernul nu sprijină şi nu va sprijini un sistem care ar impune americanilor să aibă un certificat”, a declarat purtătoarea de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki.

“Nu va exista o bază de date federală privind vaccinările şi nicio obligaţie federală care să impună tuturor să obţină un certificat de vaccinare”, a adăugat Psaki la conferinţa de presă zilnică.

Cel mai puternic interes pentru această idee îl au companiile private, dornice să redeschidă locuri unde se adună “un număr mare de oameni”, cum ar fi stadioanele sau teatrele, a continuat purtătoarea de cuvânt.

Administraţia Biden va publica “sfaturi” cu “răspunsuri importante la întrebările pe care le au americanii, în special în ceea ce priveşte datele personale, securitatea sau discriminarea”.

“În ceea ce priveşte guvernul federal, interesul nostru este simplu, şi anume faptul că datele personale şi drepturile americanilor trebuie protejate şi, prin urmare, aceste sisteme să nu fie utilizate împotriva oamenilor în mod injust”, a mai declarat Jen Psaki.

Mai multe ţări au implementat sau intenţionează să introducă un paşaport de sănătate care să certifice că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19 pentru a facilita reluarea evenimentelor cu public şi a călătoriilor. Ideea a stârnit însă critici şi îngrijorări puternice cu privire la posibile discriminări şi la protecţia datelor private.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

3 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

3 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More