International

Coronavirus: SUA ordonă membrilor consulatului său la Shanghai să părăsească oraşul

Statele Unite au ordonat angajaţilor neesenţiali ai consulatului său din Shanghai să părăsească oraşul, pe fondul unei explozii epidemice şi măsurilor stricte de izolare în metropolă, a anunţat marţi ambasada americană, anunţă AFP.

Capitala economică a Chinei se confruntă cu cea mai mare creştere a cazurilor de la începutul pandemiei. Autorităţile au ordonat izolarea aproape integrală a celor 25 de milioane de rezidenţi şi îi plasează pe cei care au fost testaţi pozitiv în centre de carantină.

În acest context, Departamentul de Stat al SUA a “ordonat plecarea (personalului său) din cauza epidemiei de COVID-19 în curs”, a afirmat un purtător de cuvânt al ambasadei Statelor Unite într-un comunicat.

De asemenea, diplomaţii americani au informat autorităţile chineze “despre îngrijorările lor cu privire la siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor americani”, a precizat textul.

China este una dintre ultimele ţări din lume care aplică o strategie strictă zero-COVID.

Aceasta constă în mai multe măsuri: lockdown de îndată ce apar câteva cazuri, separarea persoanelor testate pozitiv de restul populaţiei, vizele eliberate în număr redus, carantină la sosirea pe teritoriu sau chiar urmărirea deplasărilor.

Ministerul chinez al Sănătăţii a raportat marţi peste 23.000 de noi cazuri pozitive în Shanghai.

Aproape toţi cei 25 de milioane de locuitori ai săi sunt în continuare în lockdown, iar unii au probleme în aprovizionare cu alimente.

Mulţi dintre cei care au fost testaţi pozitiv au fost, de asemenea, plasaţi în izolare în centre mari de carantină amenajate în săli de expoziţie sau în structuri prefabricate.

Săptămâna trecută, ambasada Statelor Unite indicase deja că “permite” angajaţilor neesenţiali ai consulatului să părăsească Shanghai. De asemenea, a estimat că cetăţenii americani riscă să se confrunte cu “aplicarea arbitrară” a restricţiilor anti-COVID-19. (Agerpres)

View Comments

Articole recente

FMI: Sectorul privat trebuie să-şi asume povara investiţiilor pentru combaterea schimbărilor climatice

Majoritatea investiţiilor anuale de 2.000 miliarde de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice în ţările în…

9 ore ago

Impactul total al sectorului de petrol și gaze în economie – 7,9% din PIB în 2022; numărul de locuri de muncă susținute direct – 64.000 (raport CPAG)

Sectorul petrol și gaze a reprezentat aproximativ 3,8% din PIB în anul 2022, potrivit raportului…

9 ore ago

Ciolacu: Voi merge înainte în privinţa reglementărilor jocurilor de noroc; nu am nicio problemă cu ameninţările din industria păcănelelor

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că nu are nicio problemă cu "ameninţările din industria păcănelelor",…

9 ore ago

Alexandru BONEA, Meta Estate Trust: “Dorim să ne mărim activele prin leverage bancar și prin emisiune de obligațiuni”

Meta Estate Trust este un portal între piața de capital și piața imobiliară de investiții,…

11 ore ago

Ţările UE se gândesc să renunţe la o parte reformei pieţei de electricitate

Statele membre UE se gândesc să renunţe la o parte centrală a reformei pieţei de…

11 ore ago