Sanatate

Coronavirus: UE rezervă vaccinuri şi la laboratorul Moderna

Comisia Europeană (CE) a încheiat luni o serie de discuţii preliminare cu societatea Moderna pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19. Moderna este cea de-a cincea societate cu care Comisia a încheiat discuţii, după Sanofi-GSK, Johnson&Johnson, CureVac şi AstraZeneca, informează un comunicat al executivului UE, potrivit Agerpres.

Contractul avut în vedere cu societatea Moderna ar prevedea posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziţioneze vaccinul, precum şi să îl doneze ţărilor cu venituri mici şi medii sau să îl redirecţioneze către ţări europene.

Se anticipează că CE va dispune de un cadru contractual pentru achiziţionarea iniţială a 80 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, cu o opţiune de a cumpăra până la 80 de milioane de doze suplimentare, care vor fi furnizate după ce un vaccin se va dovedi a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19. Comisia Europeană continuă discuţiile intensive cu alţi producători de vaccinuri, se mai precizează în comunicat.

“După negocieri intense, Comisia Europeană a încheiat azi discuţiile cu o a cincea companie farmaceutică pentru a le oferi cetăţenilor europeni un acces rapid la un vaccin împotriva coronavirusului. Investim în societăţi care utilizează tehnologii diverse, pentru a ne spori şansele de a dispune de vaccinuri sigure şi eficace. Continuăm discuţiile cu alte societăţi pentru a ne asigura că vaccinurile vor fi disponibile în mod rapid pe piaţă”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Moderna este o societate cu sediul în SUA care desfăşoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm). ARNm joacă un rol fundamental în biologia umană, transferând instrucţiunile care direcţionează celulele din organism în vederea producerii proteinelor, inclusiv a celor care pot preveni sau combate bolile.

Discuţiile preliminare încheiate luni de executivul comunitar sunt menite să ducă la un angajament prealabil de achiziţie care urmează să fie finanţat prin Instrumentul pentru sprijin de urgenţă, care prevede fonduri dedicate creării unui portofoliu de potenţiale vaccinuri cu profiluri diferite şi produse de societăţi diferite.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

55 de minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

o oră ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

3 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More