Categories: Fără categorie

Coronavirus: Un tribunal administrativ din Berlin suspendă decizia de reducere a programului de funcţionare a barurilor şi restaurantelor

Un tribunal administrativ din Berlin a suspendat vineri decizia autorităţilor de reducere a programului de funcţionare a barurilor şi restaurantelor, instanţa din capitala federală alăturându-se altora care au respins unele măsuri impuse de guvernele regionale pentru limitarea răspândirii coronavirusului, transmit Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

Autorităţile locale din Berlin au impus săptămâna trecută interdicţia de funcţionare a barurilor şi restaurantelor între orele 23.00-06.00 pentru a lupta împotriva creşterii numărului de infectări.

Instanţa administrativă ‘a suspendat deocamdată’ această măsură, considerând-o ‘disproporţionată date fiind alte măsuri luate pentru combaterea pandemiei’, a indicat un purtător de cuvânt.

Instanţa a apreciat că nu există dovezi că barurile şi restaurantele care respectă regulile existente de purtare a măştilor şi distanţare socială contribuie la creşterea ratelor de infectare.

Hotărârea a fost pronunţată în urma plângerii depuse de 11 proprietari de restaurante, care au contestat măsura legată de programul de funcţionare, nu însă şi interdicţia vânzării de alcool după ora 23.00.

Câteva alte oraşe germane, inclusiv centrul financiar Frankfurt, au impus de asemenea reducerea programului acestor localuri, iar landurile au convenit cu cancelarul Angela Merkel săptămâna aceasta ca astfel de măsuri să intre automat în vigoare atunci când rata de incidenţă pe o săptămână depăşeşte 50 de cazuri la 10.000 de locuitori.

Majoritatea landurilor germane au convenit recent că locuitorii din zone cu rate mari de infectare nu se vor putea caza la hoteluri din alte zone ale ţării, pentru a se limita transmiterea virusului în perioada vacanţei şcolare de toamnă.

Însă opoziţia a crescut în ultimele zile, iar tribunale din Baden-Wuerttemberg, Saxonia, Saxonia Inferioară şi Saar au respins această interdicţie. În Bavaria, ea va expira vineri, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului regional.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

16 minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

19 minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

25 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

29 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

34 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

37 de minute ago

This website uses cookies.

Read More