Sanatate

Coronavirus: Un vaccin nou creat în Elveţia ar putea fi administrat în masă, începând din octombrie

Imunizarea în masă a populaţiei elveţiene cu ajutorul unui vaccin creat împotriva noului coronavirus ce provoacă maladia respiratorie COVID-19 ar putea să înceapă în această ţară în luna octombrie, a anunţat imunologul Martin Bachmann, citat de DPA, potrivit Agerpres.

Agenţia Elveţiană pentru Produse Terapeutice, Swissmedic, a confirmat că poartă discuţii în acest sens cu mai mulţi oameni de ştiinţă, inclusiv cu Martin Bachmann, care lucrează la Spitalul Universitar din Berna.

“Acest calendar este extrem de optimist, dar nu este complet exagerat”, a declarat Lukas Jaggi, purtător de cuvânt al Swissmedic, în această săptămână.

“Ţinând cont de urgenţa cauzată de pandemia de coronavirus, vorbim despre câteva săptămâni, nu de câteva luni, în ceea ce priveşte procedurile de avizare”, a adăugat el.

Dacă noul vaccin va îndeplini criteriile cerute, decizia de aprobare a sa ar putea fi luată înainte de încheierea acestui an, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Martin Bachmann a declarat în faţa jurnaliştilor elveţieni că a realizat deja cu succes mai multe teste pe şoareci.

Cercetătorul elveţian a folosit secvenţa genetică a virusului SARS-CoV-2, pe care experţii din China au publicat-o în luna ianuarie, pentru a izola anumite proteine ce permit virusului să se ataşeze de celulele umane.

Apoi, el a folosit acea secvenţă genetică pentru a construi un tip de virus “fals”, care nu îi îmbolnăveşte pe oameni, dar care declanşează o reacţie imunitară ce îi permite organismului uman să se apere de adevăratul virus (SARS-CoV-2).

Parteneri din China şi Letonia sunt implicaţi în dezvoltarea acestui vaccin. 

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

o oră ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

o oră ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

o oră ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

2 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More