International

Coronavirus – Viktor Orbán: probabil că îmbolnăvirile în masă sunt inevitabile

Ungaria încă se mai află în faza în care îmbolnăvirile cu coronavirus au loc în grup şi nu a ajuns la îmbolnăviri în masă, însă cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, vineri dimineaţă, în cadrul emisiunii “Bună dimineaţa, Ungaria!” de la postul public maghiar de radio Kossuth, potrivt MTI.

În opinia profesorilor de medicină, o creştere mare a numărului de infecţii este inevitabilă, dar încetinirea ritmului este posibilă, a spus prim-ministrul, adăugând că răspândirea virusului trebuie încetinită pentru ca sistemul de sănătate să poată face faţă cazurilor grave.

Potrivit celor mai recente cifre, citate de MTI, în Ungaria există 85 de
cazuri de coronavirus, iar şase dintre cei infectaţi se află în stare gravă; o persoană a decedat, iar şapte s-au vindecat, a menţionat Orbán.

Şeful guvernului de la Budapesta se aşteaptă ca săptămâna viitoare echipa medicală care se ocupă de îngrijirea pacienţilor infectaţi cu coronavirus să poată spune cam la ce se pot aştepta diferitele grupuri sociale, astfel încât frica oamenilor să mai
scadă.

Ceea ce se ştie deja este că cei mai mulţi dintre pacienţii care au nevoie de terapie intensivă sunt vârstnici, a spus Orbán. Copiii care suferă de diverse imunodeficienţe pot fi, de asemenea, grav afectaţi de virus, a mai specificat premierul.

În legătură cu copiii, prim-ministrul a mai specificat că părinţii care nu pot rămâne acasă cu cei mici, îi pot duce la şcoală. Acelaşi lucru este valabil şi pentru grădiniţele care sunt de gardă.

Orbán a mai declarat, potrivit MTI,  că Guvernul Ungariei a luat decizia corectă atunci când a acceptat sfatul epidemiologilor şi a luat măsuri încă din faza incipientă a epidemiei, astfel încât “răspândirea este lentă”. Cu toate acestea, cei care se ocupă de
modele matematice sunt de acord că, deşi răspândirea virusului poate fi încetinită, în cele din urmă, numărul îmbolnăvirilor se va distribui uniform în toată Europa.

Viktor Orbán a menţionat că numărul lucrătorilor din sănătate a fost suplimentat, însă trebuie să fim pregătiţi pentru faptul că îmbolnăviri vor exista şi în rândul acestora, dar pentru înlocuirea lor există deja un plan.

Prim-ministrul a mai specificat că o echipă de virologi lucrează la modificarea unui medicament şi că se speră că în acest fel se va găsi mai devreme un remediu potrivit, care să amelioreze măcar simptomele infecţiei cu coronavirus.

Articole recente

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

3 minute ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

9 minute ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

11 minute ago

Ministrul Energiei vrea să sesizeze CSAT: „Plătim cea mai scumpă energie electrică din Europa” (Antena 3)

Ministrul energiei Bogdan Ivan a semnalat problemele grave descoperite de când a venit în funcţie…

3 ore ago

Zelenski: Mi-am reafirmat disponibilitatea de a mă întâlni cu preşedintele rus în orice formă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a invitat, sâmbătă, ţările din sud să-l aducă pe liderul rus…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More