Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzComisia Europeană a avertizat vineri asupra posibilităţii de a fi necesară în lunile următoare reintroducerea unor măsuri menite să încetinească răspândirea COVID-19, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor, şi a insistat asupra importanţei vaccinării pentru a ţine pandemia sub control, anticipând de asemenea că o provocare în acest sezon ar putea fi şi gripa, pe lângă COVID-19, consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
”Ultimii doi ani au demonstrat că UE se poate confrunta cu un nou val de COVID-19”, ce coincide cu revenirea din concedii, cu redeschiderea şcolilor şi scăderea temperaturilor, menţionează executivul comunitar într-un raport asupra modului în care statele UE trebuie să se pregătească pentru a răspunde unei noi înmulţiri a cazurilor de COVID-19 ce ar putea surveni toamna aceasta şi iarna care vine.
În plus, este probabil ca ”UE să se confrunte cu un sezon cu o circulaţie activă a altor virusuri respiratorii, inclusiv gripa”, ceea ce va presupune ”o provocarea pentru sistemele de sănătate naţionale deja suprasolicitate”, semnalează acelaşi raport.
Prin urmare, Comisia Europeană recomandă statelor membre să continue campaniile de vaccinare ”folosind vaccinurile în prezent disponibile pentru a reduce spitalizările, îmbolnăvirile grave şi decesele”, iar pentru momentul când vor fi disponibile vaccinurile adaptate variantelor coronavirusului să se ”dezvolte programe naţionale de vaccinare care să descrie ce vaccinuri trebuie folosite pentru anumite grupuri de populaţie”, dând prioritate celor din categoriile de risc, precum vârstnicii, persoanele cu comorbidităţi sau cele imunodeprimate.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat joi vaccinurile anti-COVID-19 produse de companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna care au fost adaptate pentru a oferi protecţie împotriva Omicron, varianta coronavirusului SARS-CoV-2 devenită dominantă în această perioadă în Europa.
Dar, pe lângă vaccinare, executivul comunitar subliniază şi importanţa ”măsurilor non-farmaceutice” pentru frânarea pandemiei, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor. ”Dacă astfel de măsuri se aplică înaintea sau la începutul următorului val, impactul lor va fi mai mare. Prin urmare, este posibil să fie nevoie de reintroducerea unor măsuri non-farmaceutice în lunile următoare”, atenţionează Comisia Europeană.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More