Categories: Fără categorie

Cosmin Boiangiu va fi noul Director Executiv al Agenției Europene a Muncii (ELA)

Cosmin Boiangiu va fi noul Director Executiv al Agenției Europene a Muncii (ELA), a scris, pe Facebook, europarlamentarul Dragoș Pîslaru.
Acesta anunță: “Îl cunosc bine pe Cosmin. Am lucrat cu el în 2016, el era omul cheie care pregătea pentru România, în Reprezentanța noastră pe lângă UE, toate dosarele pentru Consiliul de Miniștri EPSCO pe muncă și afaceri sociale. Apoi, în 2019, a fost unul dintre oamenii de bază ai Președinției Române a Consiliului UE.
Este un profesionist desăvârșit, un negociator excelent, a dus mereu dosare grele în spate și a reușit deseori să obțină victorii neașteptate pentru România.
Când am venit la Bruxelles și mi-am început mandatul în Parlamentul European, a fost mereu o plăcere să lucrez îndeaproape cu el pe teme de muncă și social.
Este o mândrie pentru România și o mare victorie, la care, trebuie să recunosc, am contribuit și noi, Renew Europe, cât am putut de mult! Acest mesaj l-am dus către toți decidenții! Așa se convertește munca serioasă și competentă din Parlamentul European în influență și în poziții cheie pentru România.
Urmează acum o perioadă importantă pentru muncitorii transfrontalieri și ELA, condusă acum de Cosmin, va avea un rol cheie. Deja se întrevede un viitor mai bun și sunt fericit că am putut și voi putea în continuare să contribui, alătur de Cosmin! Succes, Cosmin și spor la muncă!”

Si ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a scris pe Twitter: “România a câștigat astăzi alegerile pentru funcția de director executiv al Autorității Europene a Muncii! Felicitări diplomatului român Cosmin Boiangiu pentru obținerea acestei poziții bine meritate! Un rezultat mare pentru diplomația română și o veste excelentă pentru agenda socială a Uniunii Europene”, a scris Aurescu, pe Twitter.

Autoritatea Europeană a Muncii are următoarele obiective: facilitarea accesului cetățenilor și al întreprinderilor la informații referitoare la drepturile și obligațiile lor; înlesnirea cooperării dintre statele membre în ceea ce privește asigurarea respectării legislației Uniunii care intră în domeniul său de aplicare, inclusiv prin facilitarea inspecțiilor comune și concertate și prin combaterea muncii nedeclarate; medierea și facilitarea demersurilor pentru soluționarea cazurilor de litigii transfrontaliere, potrivit caleaeuropeana.ro.

Activitățile Autorității Europene a Muncii sunt legate de normele privind mobilitatea forței de muncă: libera circulație și detașarea lucrătorilor, coordonarea sistemelor de securitate socială și legislația specifică din sectorul transportului rutier.

Adina Ardeleanu

Adina Ardeleanu – membru fondator FinancialIntelligence.ro Adina Ardeleanu, membru fondator FinancialIntelligence.ro, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct. De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia. Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.

Articole recente

China a accelerat din iulie importurile de ţiţei, propan şi gaze naturale lichefiate din Statele Unite

China a accelerat din iulie importurile de ţiţei, propan şi gaze naturale lichefiate (LNG) din…

2 ore ago

Virgil Popescu: Elcen a depus 3 proiecte pentru modernizarea centralelor; acestea vor duce la scăderea preţului gigacaloriei

Elcen a depus trei proiecte pentru modernizarea şi creşterea randamentelor centralelor Progresu, CET Vest şi…

2 ore ago

Cîţu: Deficitul după primele 10 luni este de 74,04 miliarde de lei, adică 7% din PIB (video)

Deficitul bugetar după primele zece luni din acest an este de 74,04 miliarde de lei,…

2 ore ago

Cîţu: Am gasit soluţii pentru a scoate Elcen din insolvenţă

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat joi că au fost găsite soluţii pentru a…

2 ore ago

9.005 cazuri de coronavirus în 24 de ore, la 36.271 de teste

Până astăzi, 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane…

4 ore ago