Categories: Fără categorie

Cosmin Dodoc (eMAG): Când intri pe eMAG, noi ştim totul despre tine, ce ai făcut în ultimii ani

Când o persoană intră pe site-ul eMAG, compania ştie totul despre ea, inclusiv ce a făcut în ultimii ani, a afirmat, miercuri, managerul de Resurse Umane al companiei, Cosmin Dodoc, la conferinţa internaţională HR Uncovered, potrivit Agerpres.

Întrebat despre strategia de profilare a angajaţilor, reprezentantul eMAG a explicat că echipa internă de marketing a companiei acţionează atât pe acest segment, cât şi pe targetarea clienţilor.

“Pe zona de profilare de angajaţi lucrăm cu echipa noastră de marketing. Noi funcţionăm şi ca o agenţie internă de marketing, nu lucrăm cu agenţii, avem o echipă de marketing foarte puternică, fie că vorbim de research, fie că vorbim de targetare. În momentul în care intri pe eMAG, noi cam ştim totul despre tine, ce ai făcut ultimii ani, aşa că…”, a afirmat Cosmin Dodoc.

Ulterior, reprezentantul eMAG a precizat că a făcut această afirmaţie “doar ca om de Resurse Umane”.

“Gândiţi-vă cât de greu e să găseşti un produs într-un hipermarket cu câteva zeci de mii de produse! Drumul este cu atât mai dificil de găsit într-un magazin online cu peste şase milioane de produse. Utilizăm tehnologia să îl ajutăm pe client să îşi găsească repede produsul dorit şi să i se livreze în cele mai bune condiţii. La asta mă refeream când am zis de istoricul clientului pe site”, a explicat pentru AGERPRES Cosmin Dodoc.

Pe de altă parte, reprezentantul eMAG a subliniat că, pentru această companie, oamenii “nu sunt nişte roboţi”.

“Lucrăm cu echipa internă inclusiv pe zona de campanii media sau pe campanii pe social media, facem profilare cu ei, că vorbim de targetare 18-22 de ani, call-center, adică ne ajută foarte mult pe zona asta, şi inputul lor e foarte valoros. Da, cu down-size-ul de rigoare: în momentul în care clientul e pe primul loc, echipa noastră de marketing s-ar putea să ne ajute puţin mai greu decât dacă am lucra cu cineva extern, dar încercăm să dezvoltăm competenţele astea inclusiv în echipa de HR. Am specializat pe cineva pe zona de digital, cumva să ‘furăm’ knowledge-ul din echipa de marketing şi să îl aducem la noi să ne descurcăm de unii singuri. Să ştiţi că nu este doar despre date, e şi despre oameni, de asta suntem aici. Oamenii nu sunt nişte roboţi aici”, a încheiat managerul pentru Resurse Umane al companiei. 

Articole recente

FMI se aşteaptă la o creştere graduală a economiei României şi la reducerea inflaţiei până la finalul lui 2026

Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…

37 de minute ago

Schimbări importante la impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport – majorări semnificative și facilități eliminate 

Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…

54 de minute ago

Luxul scapă, salamul plătește: Noua strategie ANAF împotriva firmelor din România

Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…

o oră ago

Ziua Gazistului – Respect pentru tradiție, încredere în viitor

În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…

o oră ago

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More