Categories: Fără categorie

Costel Stanciu, APC, către preşedintele Academiei Române: “Nu am înțeles care au fost motivele care au determinat conducerea Academiei Române să șteargă de pe site comunicatul despre tehnologia 5g”

*Academia Română a publicat pe site-ul instituţiei un comunicat prin care își manifesta preocuparea față de consecințele pe care utilizarea tehnologiei 5G le-ar putea avea asupra sănătății publice * Ulterior, comunicatul a fost şters de pe site

*Contactaţi de noi pentru explicaţii, oficialii Academiei Române  nu ne-au răspuns până la această oră  

 

Asociația Pro Consumatori a transmis o scrisoare președintelui Academiei Române, academician Ioan-Aurel Pop, prin care îşi exprimă “amărăciunea” cu privire la retragerea de pe site-ul Academiei a comunicatului de presă “Implementarea rețelei 5G și posibilele probleme de sanătate publică” postat în data de 27 august 2020 și asumat de Biroul Prezidiului Academiei Române. 

Ieri, Academia Română a publicat pe site-ul instituţiei un comunicat prin care își manifesta preocuparea față de consecințele pe care utilizarea tehnologiei 5G le-ar putea avea asupra sănătății publice . Ulterior, comunicatul a fost şters de pe site. Contactaţi de noi pentru explicaţii, oficialii Academiei Române  nu ne-au răspuns până la această oră  

Costel Stanciu, Președintele Asociației Pro Consumatori, spune: 

«Stimate domnule Președinte,

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, a constatat cu amărăciune că de pe site-ul Academiei Române a fost retras comunicatul de presă “Implementarea rețelei 5G și posibilele probleme de sanătate publică” postat în data de 27 august 2020 și asumat de Biroul Prezidiului Academiei Române alcătuit din următoarele personalități:

  •        academician Bogdan C. Simionescu-vicepreședinte;
  •        academician Victor Spinei – vicepreședinte;
  •        academician Răzvan Theodorescu – vicepreședinte;
  •        academician Victor Voicu – vicepreședinte;
  •        academician Ioan Dumitrache – secretar general.

Nu am înțeles care au fost motivele care au determinat conducerea Academiei Române să șteargă acest comunicat de pe site-ul instituției la nicio zi după publicarea lui. Nădăjduim că nu v-ați speriat de atacurile presei sponsorizate de producătorii/furnizorii de echipamente și servicii 5G, care a încercat în cursul zilei de ieri prin articole fără conținut științific să pună la îndoială conținutul comunicatului și probitatea morală și științifică a membrilor Biroului Prezidiului Academiei Române, semnatarii comunicatului.

Am urmărit cu interes și admirație, ca mulți români iubitori de adevăr și credință strămoșească, prelegerile Dvs, care pentru noi, românii, au fost și vor fi datătoare de speranță că într-o bună zi, România va redeveni acea țară stăpână pe bogațiile ei, pe deciziile ei, capabilă să-și hotărască singură poziția pe care o merită pe harta lumii.

Cel mai înalt for de cultură și știință al României nu trebuie să facă niciodată pasul înapoi la orice atac murdar îndreptat împotriva acestei instituții de către  entități mai mari sau mai mici, naționale sau internaționale!

Vă rugăm, domnule Președinte, să faceți vizibil pe site-ul Academiei Române comunicatul de presă “Implementarea rețelei 5G și posibilele probleme de sănătate publică”».

Academia Română a publicat pe site-ul instituţiei un comunicat prin care își manifesta preocuparea față de consecințele pe care utilizarea tehnologiei 5G le-ar putea avea asupra sănătății publice și consideră că aceasta este o temă de maxim interes în contextul în care România analizează aprobarea strategiei de implementare a rețelei 5G la nivel național (HG 429/2019).

 

Biroul Prezidiului Academiei Române a transmis: “Atragem atenția că expunerea populației la radiația de radiofrecvențe de mare putere în Europa și, implicit, în țara noastră este deja o temă de dezbatere în lumea științifică la nivel mondial. Astfel, oamenii de știință avertizează că viitoarele stații 5G vor genera câmpuri electromagnetice de cca 100 de ori mai puternice decât cele ale generațiilor deja în funcțiune, dezvoltând practic un ocean artificial de radiații milimetrice de înaltă frecvență (30-300 GHz), cu imens potențial de risc, pe termen mediu, asupra vieții.

Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului și alte autorități medicale internaționale clasifică câmpul electromagnetic produs de radiofrecvențe ca posibil carcinogen la om. În mod concret, radiațiile milimetrice se absorb la nivelul pielii, în profunzime de cca 1-2 mm, precum și la nivelul păturii superficiale a corneei, iar efectele locale se pot transmite prin mecanisme moleculare în restul organismului. Alături de riscul de
cancer, literatura de specialitate semnalează, între altele, efecte precum stresul celular, lezări ale mecanismelor genetice, deficit de memorie și probleme ale procesului de învățare, tulburări neurologice.

Avertizăm că implementarea tehnologiei 5G, fără o evaluare concretă a riscurilor și
vulnerabilităților, poate avea grave consecințe asupra sănătății populației și poate genera prejudicii sensibil mai mari decât avantajele”.

 

 

 

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

5 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

5 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

5 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More