Asigurari

COTAR: Modificările propuse de asigurători la Legea RCA încalcă legile româneşti şi directivele europene

Asigurătorii intenţionează să introducă coplata despăgubirii pentru daunele celor nevinovaţi de producerea unui accident, propuneri care încalcă unele articole din Constituţia României şi prevederile Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, respectiv ale Directivei 2014/14/EU, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

“COTAR a transmis Parlamentului României, Consiliului Concurenţei, Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului un amplu material, de 16 pagini, în care demontează, punct cu punct, toate propunerile toxice transmise de asiguratori, la unison cu unele instituţii din România. Ne dorim o lege a RCA-ului care să aibă în vedere protejarea consumatorului de asigurări şi nu a intereselor financiare ale multinaţionalelor care în ultima perioadă au făcut un lobby puternic, pentru a modifica legea în favoarea lor şi în detrimentul consumatorilor”, se menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, unele instituţii ale statului cer, în favoarea asigurătorilor, liberalizarea preţului RCA, “astfel încât acesta să poată creşte peste noapte, la fel cum se întâmpla acum 4 ani.”

“Se doreşte eliminarea tuturor pârghiilor de intervenţie a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), atunci când asigurătorii vor să opereze majorări ale preţului RCA. Se doreşte limitarea costurilor de despăgubire, astfel încât acestea să fie calculate după bunul plac al firmelor de asigurări care vor majora tariful RCA. Atragem atenţia Parlamentului României că aceaste propuneri vor plasa ţara noastră în afara Europei, fiind încălcate principii constituţionale fundamentale, precum Articolele 44, 45, 101, 102, 135 şi 136 din Constituţia României. Astfel, se doreşte crearea, prin intermediul legii, a unor efecte identice celor mai grave restricţii concurenţiale, sancţionate de Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, respectiv Directiva 2014/14/EU, care se pot manifesta pe o anumită piaţă”, se mai spune în comunicat.

Potrivit COTAR, adoptarea acestor propuneri ar determina o aliniere a costurilor de reparaţie, care să fie practicate de toate service-urile din ţară, ceea ce “ar afecta în mod grav concurenţa – deşi Consiliul Concurenţei luptă contra înţelegerilor pe preţuri între operatorii economici”.

“Îi rugăm pe parlamentarii României să analizeze cu mare atenţie materialul pe care noi l-am transmis şi consecinţele deosebit de grave pe care le vor avea modificările legislative pentru care asiguratorii fac lobby. Rugăm parlamentarii să voteze în favoarea Proiectului de Lege nr. 165/2020 în forma redactată de Guvern şi Ministerul Finanţelor Publice, adoptată de Senat, întrucât această formă este rezultatul alinierii legislaţiei naţionale RCA la cerinţele Comisiei Europene”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Reprezentanţii COTAR au mai precizat că Legea 132/2017 s-a dovedit benefică pentru cei peste 8 milioane de şoferi din România.

 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More