Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Cotaţiile la grâu au urcat miercuri de la cel mai redus nivel înregistrat la începutul lunii iunie, după ce Rusia a atacat porturile Ucrainei pe Dunăre, o nouă escaladare a ostilităţilor în regiunea cheie a Mării Negre, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut miercuri cu 1,3% după ce în precedentele trei sesiuni au scăzut cu 6%.
Silozuri de cereale şi depozite au fost avariate în atacuri ruse cu drone în timpul nopţii asupra unuia dintre porturile Ucrainei pe Dunăre, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, transmite Reuters.
“Terorişti ruşi au atacat regiunea Odesa de două ori noaptea trecută cu drone de atac. Principala ţintă o reprezintă portul şi infrastructura pentru cereale din sudul regiunii”, a declarat Kiper pe aplicaţia Telegram.
Kiper nu a specificat care port a fost atacat. Ucraina are două porturi principale la Dunăre – Reni şi Ismail. Ambele au mai fost atacate.
Din porturile ucrainene la Dunăre plecau circa un sfert din exporturile de cereale înainte de retragerea Rusiei, luna trecută, din acordul mediat de ONU pentru exportul cerealelor via Marea Neagră. Ulterior porturile au devenit principala rută de export, cerealele fiind trimise pe barje în portul românesc la Marea Neagră Constanţa, pentru a pleca mai departe.
Anul acesta, cotaţiile la grâu încă sunt cu aproximativ 20% mai scăzute, după recoltele mari din regiunile din emisfera nordică. Vineri, Departamentul Agriculturii din SUA a îmbunătăţit estimările privind livrările de grâu le Rusiei în sezonul 2023-2024 şi a revizuit în creştere previziunile privind stocurile de grâu ale SUA.
Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…
Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…
Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…
Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…
În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…
This website uses cookies.
Read More